Zada și alte creaturi interesante

Pregătiri și propuneri de sărbători

Zada nu este un animal. Este un arbore, dar eu am tendința de a însufleți copacii, așa că mi s-a părut firesc să includ acest copac într-un grup de creaturi interesante de care m-am ocupat în ultima vreme. Astăzi îți voi povesti ce-am mai făcut, vom vorbi puțin despre cadourile de Crăciun, voi împărtăși câteva impresii și uimiri din scurta ședere în satul de munte Măgura și, pentru că tot am fost pe lângă munte de curând, voi acorda atenția cuvenită zadei. În secțiunea dedicată abonaților cu plată se vor afla informațiile despre zadă și mai multe pagini de prin caietele mele, la cald.

N-am apucat să povestesc pe aici despre portretele animalelor de companie la care am lucrat de curând. Că am un câine și că-mi place să-l desenez știi deja.

Când am primit comenzi pentru a portretiza animalul drag al altcuiva, m-am stresat puțin. Știi și tu cum e, îi idealizăm pe cei pe care îi iubim, indiferent dacă au coadă sau nu. M-am temut că portretul ar putea scoate la lumină un alt animal, dacă înțelegi ce spun. Scopul meu, în tot ce fac, nu e să copiez realitatea fir cu fir, ci să reprezint pe pânză sau hârtie ceea ce văd și simt. Iar ochiul meu poate fi diferit de cel al stăpânului și uite așa apare... riscul. Trecând peste teama inevitabilă din fața pânzei albe, imediat ce m-am apucat de lucru mi-am amintit cât de mult îmi place să desenez sau să pictez animale și că m-aș bucura, din când în când, să repet experiența. Până acum stăpânii s-au declarat mulțumiți, așa că toată lumea a fost fericită la final.

Colombina a fost o pisicuță născută cu bot de iepure, un suflet special pentru Carmen. Animalele au un fel al lor unic de a pleca dintre noi și a ne rămâne totuși alături, iar faptul că am putut contribui și eu, oricât de puțin, la nemurirea ei, m-a umplut de mulțumire. Am adăugat la portret și o carte poștală cu Colombina transformată în personajul al cărei nume l-a purtat, din commedia dell’arte.

Maya cea minunată, așa cum îi spun Ina și Bogdan, s-a înghesuit cu noi în pat, când am rămas peste noapte la ei acasă. S-a creat o conexiune atunci între noi și de aceea bucuria cu care am lucrat la portretul ei serios, aproape filosofic, a fost intensă și de durată. O adevărată onoare. Iar Maya e cu adevărat minunată, nu degeaba o numesc așa „părinții ei”, cei care o lasă să se uite cât vrea ea la televizor, adică la găinile din curtea vecină.

Amintesc și aici că aș putea transforma animalul tău de companie în ajutor de Moș Crăciun, așa cum am făcut acum câțiva ani cu Ginger. Felicitarea de mai jos e obținută prin tehnica linogravurii,cu limitările de rigoare, dar orice altă variantă poate fi posibilă. Dacă vrei așa ceva sau știi pe cineva care s-ar bucura de o surpriză, spune-mi sau dă mai departe informația.

Altă noutate, foarte caldă, e că în portretul de mai jos o vezi pe Roxana, desenată de o fetiță extraordinară, de 10 ani, cu care am început să lucrez la desen. Nu credeam că o să am norocul să fiu aleasă de un copil atât de dornic să învețe și să lucreze, mai ales că nu am căutat asta din proprie inițiativă. După o oră jumătate împreună, am plecat spre casă simțind că aș putea muta munții din loc. Iată că așa am aflat și ceva nou despre mine și sunt recunoscătoare familiei care, deși mă știa doar din online, m-a contactat și a avut încredere în mine.

Și mai recunoscătoare sunt pentru relația minunată pe care o am cu Alex și care, acum 23 de ani s-a transformat într-o frumoasă căsnicie. Am aniversat 23 de ani pe 23 noiembrie, 2023, o frumoasă coincidență. Alex m-a răsfățat cu o cină la Soro Lume, un restaurant din București pe care merită să-l încerci, când ai ocazia.

Despre recunoștință vei afla mai multe și vei avea acces la câteva desene în plus, în zona dedicată abonaților. Până una alta, e un moment bun în care să fim recunoscători cu toții că vin sărbătorile. Ceea ce mă duce la următoarea întrebare:

Ieșirile repetate din ultima vreme și actuala minivacanță la Veneția, spre care ne îndreptăm chiar azi, m-au pus în situația de a nu avea noutăți de Crăciun, la mine în magazin. Nu mă așteptam la asta și am intrat în panică atunci când mi-am dat seama că nu mai am timp să fac nimic din ceea ce visam să fac. Trebuie să mă împac cu situația, dar asta nu mă împiedică să lansez măcar niște recomandări, dacă de produs nu am produs nimic.

Dacă obișnuiești să cumperi obiecte pentru înfrumusețat casa, bradul sau sufletul, mă alătur tuturor celor care recomandă achiziționarea de lucrări de la artiști, fie că sunt obiecte de artă sau decorațiuni, bijuterii sau orice alte obiecte și experiențe. Deschid în curând un nou topic în chat, în care să poți și tu să-mi spui de unde sau de la cine preferi să cumperi lucruri cu suflet, de sărbători. Am putea avea acces cu toții la o bază mai mare de opțiuni, așa că nu ezita și fă acest gest, gândește-te că e un mic ajutor pentru cei pe care îi recomanzi. Dacă se strâng suficiente idei, promit că încerc să le centralizez în următoarea scrisoare.

Eu îți arăt azi ce face Andreea Geamănu, mult mai tânăra mea profesoară de desen, prima care m-a ajutat atunci când redescopeream pasiunea aceasta, înainte de a da admiterea la facultate. Andreea a studiat și ea grafica, e artistă și profesoară de desen, am toată admirația pentru felul în care reușește să combine pasiunile și să treacă prin dificultățile unei slujbe destul de complicate. De ceva timp a lucrat tot mai mult în tehnica de vitraliu Tiffany, iar acum muncește de zor la ornamente de brad realizate din sticla si metal. Dacă îți plac și vrei să comanzi și tu unul, poți să o găsești pe instagram. Recent și-a deschis atelierul și pentru workshop-uri, dacă vrei să înveți și tu cum să faci un astfel de obiect sau să oferi cuiva o experiență cadou (că tot vorbeam de experiențe, mai sus).

O răceală neașteptată m-a oprit din a merge anul acesta la Gaudeamus. Îți recomand totuși o carte minunată pe care eu am comandat-o și abia aștept să o primesc, de la Dorin Bofan, pe care-l găsești și pe aici, cu

Aer tare

. Albumul se numește Terra Silva și e o călătorie vizuală printre copaci și prin păduri începând din munții noștri și ajungând în Patagonia sau Islanda. Ce poate fi mai potrivit ca asta, pentru un iubitor de natură?

Mai e un mod în care îți poți manifesta generozitatea și bunătatea, de sărbători. Dacă ai un cont preferat de substack (nu mă refer neapărat la acesta), poți dărui un abonament unui prieten. Bucuria e dublă: întâi faci o surpriză cuiva care știi că ar aprecia conținutul acelei publicații, apoi susții un artist sau un scriitor. În spatele fiecărui blog sau newsletter e foarte multă muncă și sper că ești de acord că această muncă merită recompensată. Dacă tu consideri că Sub Copac ar putea fi o surpriză plăcută pentru cineva, butonul de mai jos e acela prin care se poate face cadou.

De când a apărut Petra în viața noastră, bradul de Crăciun a locuit în camera ei, în fiecare an. Ca toți părinții, ne-am pus pe noi pe locul doi sau ne-am agățat, în cel mai bun caz, o creangă de perete. De când am revenit în apartamentul nostru cu două camere și locul s-a strâmtat și mai mult, am creat alt obicei. Bradul împodobit a rămas la Petra, iar pentru camera noastră eu pictez un brad, pe o pânză de aproximativ 50x70 cm, urmând să stea pe perete până când ne plictisim de el. Iată modelele de până acum, făcute la inspirația din fiecare an. Dacă și tu locuiești într-un spațiu mic și ți-ar plăcea ideea, scrie-mi, dar fă-o repede, luna e scurtă și nu pot lua multe comenzi, ar fi după regula primul venit, primul servit

Fotografiile de mai jos sunt tăiate față de versiunea originală, am ales varianta aceasta din motive de spațiu. Unii dintre voi sigur le-ați mai văzut.

Dacă nu l-ai văzut deja, uită-te în decembrie la Life on our planet, pe Netflix. E o istorie a pământului de Steven Spielberg, narată de Morgan Freeman. Și e UAU!

Am mai adăugat în articolul despre fagi un filmuleț făcut de Conservation Carpathia, despre fagii seculari de la Nucșoara. Îl poți vedea și aici, dacă la articol nu ai acces. Și cred că mai poți adopta încă un fag, dacă îți place ideea. Așa se pot salva păduri și cine știe, poate că acesta e cel mai bun cadou de Crăciun pe care i-l poți face cuiva, dacă nu cumva chiar ție.

Pentru că tot a fost perioada aniversărilor, anul acesta s-au împlinit 20 de ani de la înființarea Asociației de Ecoturism din România, asociație din care facem și noi parte, cu blogul LumeaMare. Chiar dacă n-am mai avut atât de mult timp pentru blog în ultimii ani, e tot copilul nostru și încă sper că vom putea să ne ocupăm de el așa cum ne dorim, în viitor. După cum ai aflat din scrisoarea anterioară, am o mică neînțelegere cu Timpul în care ar trebui să le fac pe toate...

Cu această ocazie, m-am bucurat mult să mă revăd cu colegi din asociație, să povestim, să ne amintim de unde am început și unde am ajuns. Mai mult de atât, am avut norocul să fim acolo exact la granița dintre anotimpuri. Am prins o urmă de toamnă, un apus senzațional și o primă zăpadă. Bonus, am prins zada în plină reprezentație, înainte de pauza de iarnă. Pe scurt, pentru că vorbim des aici despre uimire, a fost o cură de aer, liniște și uimire, nu doar în fața măreției naturii, ci și a unor mici întâmplări sau suflete (cu și fără coadă) care ne-au ieșit în cale. Fotografii de la Măgura găsești acum pe LumeaMare, iar pagini din jurnal și informații despre acest conifer care încântă ochiul înainte de a renunța la ace, pe timpul iernii, se vor regăsi în secțiunea următoare.