Vârstele bradului de Crăciun
Gânduri de final de an
E vacanță, e Crăciun, e final de an. Nu e momentul pentru o scrisoare lungă în care să povestesc despre calitățile și atributele unui copac anume. Ar fi putut fi bradul, dar nu va fi deocamdată, cel puțin nu așa cum a fost până acum. Am decis ca această scrisoare să fie despre bradul îmblânzit, bradul de Crăciun. Nu mă refer la istoria lui, la cum a apărut în casele oamenilor și de ce se împodobește în perioada Sărbătorilor, sunt sigură că o simplă căutare pe google scoate la iveală o grămadă de informații și povestiri, pentru cine vrea să afle astfel de detalii. Vreau să las amintirile să curgă, să scriu despre vârstele bradului de Crăciun, despre cum a a existat și s-a schimbat în familia mea, iar la final vă invit și pe voi să-mi împărtășiți o vârstă, un obicei sau o amintire.
La început era bradul acela cu miros de pădure și frig care intra pe ușă și poposea o vreme pe balcon, până când îi venea vremea să intre în casă. La timpul potrivit se scotea cutia cu globuri vechi, globuri care acum s-ar încadra la categoria „vintage”. Nu aveam nevoie de alte decorațiuni sau game cromatice în fiecare an, bucuria de a le revedea și refolosi pe aceleași vechi prietene era suficientă. Mai confecționam ghirlande din hârtie colorată, cu miros de lipici ieftin. Cumpăram doar bomboane, chiar dacă în comunism acestea ajunseseră să fie mai degrabă pentru decor, decât pentru bucuria gustului. Bomboanele erau ba de calitate proastă, ba nu mai erau deloc, așa că în unele ierni mama cocea biscuiți cu zahăr presărat pe ei, îi atârna cu grijă în pom și nu știu cum se făcea, dar dispăreau încet, pe tăcute, în foarte scurt timp.
Nimeni nu-și punea problema provenienței bradului, de unde venea și ce pădure a suferit după el. Era un sacrificiu firesc al iernii, un porc al codrilor, fără de care nu putea fi Crăciun. Ba nu, fără de care nu putea veni Moș Gerilă. Îmi mai amintesc de poeziile pe care trebuia să le recitam și că, la un moment dat, am observat că Moșul avea la mână exact ceasul purtat de vecinul de palier.
Când a apărut Petra în viața noastră, bradul parcă nu mai mirosea chiar a brad. Dar îl cumpăram și îl împodobeam în fiecare an, spre bucuria ei, în toate culorile pământului. Ne puneam căciulițe roșii pe cap și cântam Moș Crăciun cu plete dalbe, lângă el. Am reușit în vreo doi ani să convingem pe Moșul să se oprească la noi acasă, dar Petra nu a înțeles de ce al doilea nu a semănat cu primul la statură sau glas, apoi ne-am dat seama că mai mult o stresa prezența lui, că prefera magia trecerii lui în taină. A crescut, a învățat mult mai multe colinde la corul de copii și ani de zile a adus sărbătoarea în sufletele noastre, prin concertele de la Sala Radio. A devenit ea Moșul nostru.
A apărut și bradul de plastic în viața noastră, când am început să fim conștienți că se tăiau prea mulți copaci, mai mulți decât era cu adevărat nevoie. Am crezut că e bine așa, atunci. Îl avem încă și-l vom flosi în continuare în camera Petrei care îl împodobește în continuare multicolor. Eu, pe la 17-18 ani, l-aș fi împodobit cu chitare, cranii, lanțuri și globuri negre, dacă aș fi avut cum. Recunosc totuși că a fost ideea noastră, în ani diferiți, să-l facem albastru, negru cu auriu sau mov. A trecut și asta. Acum, pentru că eu și Alex avem o cameră foarte mică și nu e nicidecum loc de brad în ea, inventăm în fiecare an altceva. În general e un brad pictat pe care îl punem pe perete. Ne bucurăm de el la fel de mult ca de orice alt brad.
Ideile se schimbă, înaintarea în ani duce la o scădere a entuziasmului cu care așteptăm sărbătorile, observăm asta atât la noi, cât și la cei din jurul nostru, mai apropiați sau mai puțini apropiați. Am ajuns să cred că orice brad e mai bun decât niciunul, că renunțarea la obiceiuri și tradiții ne îndepărtează nu numai de ceilalți, dar și de noi înșine. Am observat cu tristețe cum au dispărut luminițele atât din oraș, cât și de la geamuri. Avem atâtea blocuri cu câte opt etaje de jur împrejur, o mulțime de suflete aliniate pe verticală și orizontală. Dar lumini de Crăciun se văd prin mai puține geamuri decât ai număra pe degetele de la o mână.
Anul acesta i-am scris Moșului că nu mai vreau să primesc cadouri scumpe, că îmi doresc să ne facem cadouri cu sens, cadouri care să ne bucure și să ne arate că ne știm unii pe alții, că ne auzim. Aproape că ne-a ieșit. Sunt sigură că la anul ne va ieși și mai bine și sper că și voi ați primit sub brad gesturi de bunătate, apreciere sau iubire, poate că acestea contează cel mai mult.
Mă opresc aici și aștept cu mare curiozitate gândurile sau amintirile voastre.
Sper că vă va găsi anul nou cu speranțe și planuri frumoase pentru 2023, că veți avea timp să vă uitați la câte v-a oferit anul care se încheie și că va fi loc de odihnă și tihnă în puținele zile de vacanță care rămân. La Mulți Ani!
Noi avem un brad de plastic de minim zece ani. Mama s-a mirat: tot ala e? Parca e mai frumos!
E tot acela, iar decoratiunile au ramas si ele cam aceleasi. In fiecare an am o traditie sa cumpar un glob, o decoratiune, un singur obiect si nu neaparat mare si sclipitor ci care sa ma faca sa-mi aduc aminte de unde l-am luat, ce am simtit. Anul acesta am luat o stea din lemn, lacuita, legata cu o sfoara de canepa.
Miruna se bucura cand facem impreuna bradul si asta e tot ce conteaza, ea nu stie ca exista beteala mai scumpa sau mai fancy, ca bradul ar putea si natural, taiat de undeva sau mutat cu ghiveciul. E mai important sa fim impreuna si sa ne distram cand facem asta.
Si la fel de important e sa nu ne pierdem entuziasmul, sa cream atmosfera si sa fim parte din ea fie ca suntem cu familia restransa sau singuri sau cu prietenii. Am trecut prin toate ipostazele si de cate ori ma apuca "depresia sarbatorilor", mi-aduc aminte de copilarie cand lipseau destul de multe si-mi sunt datoare sa-mi fierb macar o cana cu vin si sa las linistea si impacarea sa ma cuprinda stand cu ochii in luminite :D
Sarbatori cu tihna!
Îmi amintesc că în primii ani de viață mă trezeam și găseam bradul gata împodobit. Locuiam la parter, iar după ce ne puneau la somn, tata ajutat un vecin prieten îl introduceau pe fereastră, apoi îl împodobea. O percepeam ca pe un fel de magie că bradul apărea "din senin". Bradul și Sărbătorile pentru mine înseamnă strict și absolut familia. Când am plecat la casa mea nu am împodobit niciodată brad. Mă întorceam mereu acasă pentru asta. Acum îl împodobesc eu. Tot multicolor. iar unele decorațiuni dăinuie de vreo trei decenii și jumătate. Doar anul ăsta am trecut pe plastic dintr-o chestiune de comoditate. Încerc să mă țin deoparte cât pot când vine vorba de polemica cu tăiatul copacilor.
P.S. Bradul tău îmi place