Valul pe care am urcat

O carte despre cărți și continuarea jurnalului meu vizual

Abia dacă au trecut trei săptămâni din an și am senzația că au fost mult mai multe. Pentru o persoană care s-a plâns în gura mare că are o relație complicată cu timpul, propoziția aceasta nu e de neglijat. După ce mi-am dat liber la bălăcit în sentimentele puternice stârnite de distanța la care e Petra, acum trăiesc fiecare zi cu o exuberanță și o intensitate de care aproape că îmi e frică. Sunt sigură că știi și tu gândurile acelea care răsar de undeva din adâncuri, când totul pare a merge nesperat de bine, numai ca să îți spună: hei, mai ușurel cu fericirea, nu e de bun augur, cine știe ce te așteaptă la colțul următor. Dar știi ce observ? Când sunt mulțumită și entuziasmată de ceea ce fac, îmi e mult mai ușor să îl ignor pe tovarășul Catastrofă. Și dacă el nu-și bagă prea tare coada în discursul pe care mi-l adresez zilnic, e mai ușor să scap și de domnul Perfecționism, aliat cu domnișoara Apatie. Pe cei din urmă i-am cunoscut și am băut multe ceaiuri împreună, în lungi episoade de timp. Veneau mereu împreună, în zilele în care îmi era frică de orice mi-aș fi dorit să fac și alegeam, de teama domnului Perfecționism, să amân și să lâncezesc în sforile țesute de Apatie.

S-a schimbat ceva radical, de când am decis că pot să savurez intensitatea oricărei trăiri. Nu-ți imagina că nu am provocări. Tovarășul Catastrofă e după colț și abia așteaptă. Sunt lucruri pe care nu le pot controla, cum ar fi războaiele din lume sau sănătatea părinților mei, sunt încercări care mă afectează sau care îmi schimbă planurile, fie că sunt de departe sau de aproape. Dar tot ce îmi doresc e să fiu conștientă de ceea ce simt, să accept și să mă concentrez pe ceea ce pot face cu adevărat, atât cât sunt pe aici.

Nu e un verdict final, dar dacă aș fi șoarecele de laborator și în același timp omul de știință, poate că aș lansa ipoteză că vinovat de această schimbare e tocmai noul obicei pe care l-am cultivat anul acesta, acela de a ține un jurnal vizual. Așa cum spuneam și în scrisoarea anterioară, faptul că mă obligă la o ascuțire a atenției este tocmai ceea ce ajută la descoperirea senzaționalului din fiecare zi și frumosului din micile detalii.