Abia dacă au trecut trei săptămâni din an și am senzația că au fost mult mai multe. Pentru o persoană care s-a plâns în gura mare că are o relație complicată cu timpul, propoziția aceasta nu e de neglijat. După ce mi-am dat liber la bălăcit în sentimentele puternice stârnite de distanța la care e Petra, acum trăiesc fiecare zi cu o exuberanță și o intensitate de care aproape că îmi e frică. Sunt sigură că știi și tu gândurile acelea care răsar de undeva din adâncuri, când totul pare a merge nesperat de bine, numai ca să îți spună: hei, mai ușurel cu fericirea, nu e de bun augur, cine știe ce te așteaptă la colțul următor. Dar știi ce observ? Când sunt mulțumită și entuziasmată de ceea ce fac, îmi e mult mai ușor să îl ignor pe tovarășul Catastrofă. Și dacă el nu-și bagă prea tare coada în discursul pe care mi-l adresez zilnic, e mai ușor să scap și de domnul Perfecționism, aliat cu domnișoara Apatie. Pe cei din urmă i-am cunoscut și am băut multe ceaiuri împreună, în lungi episoade de timp. Veneau mereu împreună, în zilele în care îmi era frică de orice mi-aș fi dorit să fac și alegeam, de teama domnului Perfecționism, să amân și să lâncezesc în sforile țesute de Apatie.
S-a schimbat ceva radical, de când am decis că pot să savurez intensitatea oricărei trăiri. Nu-ți imagina că nu am provocări. Tovarășul Catastrofă e după colț și abia așteaptă. Sunt lucruri pe care nu le pot controla, cum ar fi războaiele din lume sau sănătatea părinților mei, sunt încercări care mă afectează sau care îmi schimbă planurile, fie că sunt de departe sau de aproape. Dar tot ce îmi doresc e să fiu conștientă de ceea ce simt, să accept și să mă concentrez pe ceea ce pot face cu adevărat, atât cât sunt pe aici.
Nu e un verdict final, dar dacă aș fi șoarecele de laborator și în același timp omul de știință, poate că aș lansa ipoteză că vinovat de această schimbare e tocmai noul obicei pe care l-am cultivat anul acesta, acela de a ține un jurnal vizual. Așa cum spuneam și în scrisoarea anterioară, faptul că mă obligă la o ascuțire a atenției este tocmai ceea ce ajută la descoperirea senzaționalului din fiecare zi și frumosului din micile detalii.
Mă plimb cu câinele în jurul blocului și deodată simt enorm și văd monstruos, vorba lui Caragiale. Copacii îmi vorbesc (recunosc, asta e veche), oamenii devin personaje, poveștile apar de te miri unde. Stăm la masă în bucătărie și mă uit fascinată la Alex, să îi memorez gesturile, mimica care o face când pune ceva delicios la mine în farfurie, felul în care mestecă. Plâng la filme, nu că asta ar fi ceva foarte nou (am și desenat ceva legat de asta aici), dar sunt mult mai receptivă la emoțiile altora și tind să caut mai puțin nod în papură. Emit cugetări care cochetează cu clișeul, îmi dau seama, dar nu mă mai cenzurez și le aștern frumos pe hârtie. Poate că unii dintre noi avem nevoie să ne aducem aminte de ideile simple. Nu știu ce ar spune un psiholog despre asta, dar îmi place valul pe care am urcat și, până nu dă cu mine de pământ, nu mă gândesc să întreb.
De aceea va trebui să iei recomandările mele de cărți și de filme cu o oarecare îndoială (așa cum ar trebui să se întâmple cu orice alte recomandări sau sfaturi, mai ales cu cele nesolicitate). Dacă mă entuziasmează, nu pot mima o atitudine neutră, nici nu mă pot preface că sunt un critic educat pentru că nu sunt. Prefer să găsesc nestematele din jurul meu și să nu caut cu lumânarea slăbiciunile, dacă acestea nu-mi sar foarte tare în ochi. Și pentru că tot a venit vorba, iată câteva filme care se vor regăsi și în filele de jurnal pe care le voi dezvălui mai departe, le menționez aici pentru cei care nu sunt abonați cu plată și nu au acces la partea a doua a scrisorii:
Maestro - 2023, Netflix
The Old Oak - 2023 - Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului
De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin - 2023
Nu știu dacă mai e pe undeva prin cinema în București, mometan l-am găsit doar la Cluj și Timișoara
Ce-am mai citit:
La categoria cărți, iată încă o dată un volum care îmi cade în mâini aparent întâmplător și se întâmplă să fie cel mai potrivit în context:
Cetatea cucului din nori, de Anthony Doerr
Abia am terminat-o și nu-mi vine să cred cum s-a aliat cu tot ceea ce am gândit și simțit în această primă parte a lunii. De același autor am mai citit Toată lumina pe care nu o putem vedea și mi-a plăcut și aceea foarte mult. Nici filmul nu e deloc rău (e pe Netflix), nu știu dacă am apucat să-l menționez, îmi cer scuze dacă mă repet.
Cetatea cucului din nori stătea pe listele mele de prin 2022. Descrierea corespundea cu una din temele mele preferate, puterea pe care o au cărțile și poveștile bine spuse, chiar nu știu cum de am tot amânat. Povestea e din aceea complicată, desfășurată pe mai multe planuri geografice și temporale, cu mai multe personaje care, în final, au legătură unele cu altele, iar legătura ține și de o anume carte. Un format folosit, previzibil, păstrat la un nivel accesibil de descifrare și unire a pieselor din puzzle. Am identificat în straturile narative și rețetele care par deja standard în literatura contemporană și în filme: să apară un personaj gay, să fie diversitate culturală, să recunoști traumele tinerilor și să înțelegi cum oameni buni ajung să facă lucruri foarte rele. Dincolo de rețete, felul în care narațiunea umple formatul ține de calitățile de povestitor ale autorului, de sensibilitatea cu care abordează tipologii atât de diferite de personaje, de felul în care picură noi detalii care cresc tensiunea și de mesajul spre care duce acest labirint înduioșător:
”Lumea așa cum este e de-ajuns”, un rând scris de un copil.
Când am ajuns la această mică propoziție am simțit cum tovarășul Catastrofă se ia cu mâinile de cap și își pune pe masă demisia.
Acesta e motivul pentru care aveam nevoie, exact acum și nu altădată, de această poveste. E momentul în care pot cel mai bine rezona la mesajul ei. Cine știe, poate e și momentul tău sau al unui prieten căruia i-ai putea-o oferi. E o carte creată din dragoste pentru cărți, biblioteci și oameni care se îngrijesc de povești, iar asta poate fi de ajuns.
Mi-ar plăcea foarte mult să-mi spui și tu ce-ai mai văzut și ce-ai mai citit, am deschis un chat pe tema aceasta și sper să ne auzim acolo.
Mai departe voi lăsa paginile de jurnal să vorbească, pentru săptămâna trecută.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to sub copac to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.