M-am bucurat enorm să văd că subiectul abordat de mine, în scrisoarea de săptămâna trecută, nu a alungat pe nimeni; dimpotrivă, răspunsurile au fost încurajatoare și mi-au confirmat că există nevoia de a vorbi deschis despre perimenopauză și menopauză. Așa că voi încerca să mă țin de cuvânt și să revin, atunci când pot și am noutăți, cu mai multe detalii și momente vesele (sau nu), exprimate prin desen. Mulțumesc pentru răspunsuri și voturi. Scrisoarea anterioară mai este disponibilă pentru toți abonații încă cel puțin o săptămână, dacă ți-a scăpat, te aștept aici.
Abonații cu plată au acces permanent la toată arhiva, iar instinctul îmi spune că cei care au ales această variantă au făcut-o mai mult ca un semn de încurajare și susținere, nu doar pentru anumite avantaje. Oricare ar fi motivul care te aduce aici, nu uita că această publicație poate să existe, să păstreze un standard și o anumită frecvență, cu ajutorul tău.
Scrisoarea aceasta este prima din două dedicate unui oraș care mi-a căzut cu tronc, din motive subiective, dar și obiective. Puțină lume se gândește la Viborg, atunci când călătorește în Damemarca. Nici eu nu aveam vreo așteptare, îmi stăteau capul și sufletul doar la momentul în care urma să-mi revăd fata, după 6 luni de când a plecat acolo. Dintre toate surprizele avute pe drumul spre Danemarca, despre care ai putut deja citi impresii la cald, în scrisorile trimise din Nürnberg și Darmstadt, află că cea mai mare surpriză mi-a rezervat-o Viborg.
De aceea am ales să pregătesc două scrisori, în loc de una. Astăzi voi aborda partea afectivă și voi purta aripile de mamă, data viitoare în voi lua rucsacul în spate, pantofii de călător și ochelarii de artist. Ar fi prea mult să încerc să le acopăr pe toate într-o singură scrisoare.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Sub Copac to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.