Mama a spus..., Tata a spus...
Un dialog cu tine și cu Kafka
Scrisoarea aceasta nu e despre mine, e și despre tine. Despre noi toți și despre felul în care ceea ce am auzit în familie s-a gravat în devenirea noastră. Cuvintele mamei, cuvintele tatălui, spaimele bunicilor - trepte de care aveam nevoie sau prăpăstii la care nu ne-am așteptat. E vorba de încurajări, dar și de amenințări și traume, ambele izvorâte, așa cum bine știm, din grija și dorința părinților de a asigura un viitor bun și fericit copiilor. Din cele mai bune intenții, cum se spune. Cu puține și nefericite excepții, niciun părinte nu-și urăște copilul atât de mult încât să imprime cu fierul roșu, în mentalul lui, verdicte a căror arsură să nu mai treacă niciodată. Până nu ești la rândul tău părinte poate că nici nu înțelegi cum se întâmplă, dar se întâmplă.
Nu aș pune pe nimeni să se expună și să scrie la vedere ideile moștenite. Nu am nici măcar așteptări foarte mari, că vor exista prea multe răspunsuri. Dar îndrăznesc să sper că măcar în privat, în liniștea propriului cap (și da, știu ce greu e să ai liniște în cap!), vei aloca puțin timp pentru a-ți aminti, pentru a te întreba dacă ideile care ți-au ghidat viața ți-au aparținut cu adevărat, ce ai urmat fără dubii și ce ai contestat, chiar dacă mai târziu. Un exercițiu inconfortabil, dar util, cred eu. Abia în a doua etapă, dacă ai reușit să treci deja de prima, te invit să completezi un chestionar anonim foarte simplu, în care nu trebuie decât să scrii acele propoziții care s-au tot repetat în jurul tău, în copilărie / adolescență, poate chiar și în prezent.
Mi-ar plăcea să strâng mai multe propoziții, verdicte, clișee și prejudecăți, să le dau o formă grafică și să vedem ce iese din asta. Ar fi ca un colaj de voci care ne bântuie din trecut, un pretext bun pentru a conștientiza că nu suntem atât de diferiți pe cât pretindem, că și noi, cei care am devenit între timp părinți moderni (să nu uităm că și ai noștri au fost moderni la vremea lor), am scăpat pe gură judecăți și enormități de care n-am fost nici măcar pe deplin conștienți. Sper să ți se pară interesantă ideea și să completezi formularul de mai jos, după cum crezi de cuviință:
Pentru inspirație, cel mai bun exemplu pe care ți-l pot da și care m-a urmărit ca o fantomă în 2024, este chiar scriitorul Kafka. Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la moartea lui. Am avut norocul de a face o oprire foarte scurtă în Praga, la finalul călătoriei care a cuprins Nurenberg, Darmstadt și Viborg. Deși erau o grămadă de expoziții și evenimente dedicate acestui autor, am avut timp să văd doar o expoziție la DOX Centre for Contemporary Art și voi împărtăși câteva imagini din ea, la final.
La finalul săptămânii trecute am fost și la un spectacol de teatru bazat pe „Scrisoare către tata”, o mărturie care ne ajută să înțelegem relația deloc ușoară dintre un tată puternic, dominant și un fiu fragil, sensibil. Spectacolul, un recital - lectură ținut de Mircea Dragoman, în regia lui Cătălin Bocîrnea și scenografia lui Raul Cioabă, m-a impresionat mult. Momentan știu că va mai fi jucat la Institutul Goethe, pe 21 noiembrie, sper că și în alte locații, cât de curând.
Pentru cine nu are timp de citit și vrea să asculte măcar textul (deși recomand clar varianta de mai sus, ca realizare e cu totul altceva), există pe youtube o înregistrare, în lectura lui Marius Manole.
În plus, tocmai am aflat că va fi o expoziție și în București, organizată de Goethe-Institut în parteneriat cu UNARTE, Cartierul Creativ și Anasi. World Fiction. Expoziția va prezenta lucrări inspirate de romanul „Castelul”, cu vernisaj pe 6 noiembrie. Mai multe detalii sunt aici.
Înainte de a reveni la expoziția din Praga, îți mai amintesc de scrisoarea cu musca, în care are și Kafka în rol al lui. Deschid Recensământul caselor și muștelor din Viborg pentru o săptămână, să o citești dacă ți-a scăpat atunci sau ești de curând pe aici.
Între timp am scos și o variantă tipărită a materialului de mai sus și mai am două exemplare disponibile. Am observat că nu sunt singura muscă de sub copac și, dacă și copilul tău și-a luat zborul și ți-ar plăcea să ai acasă un exemplar, sau dacă știi pe cineva care ar rezona cu subiectul, trimite-mi un mesaj și îți dau toate detaliile. Textul poate fi citit mai bine în scrisoarea de mai jos, dar poate fi și rescris, la cerere.
Iată și o foarte mică selecție din lucrările pe care le-am văzut la DOX, în expoziția KAFKAesque (din păcate încheiată acum, să vedem ce ne va oferi și Bucureștiul).
Pentru a încheia într-o notă optimistă, îți recomand să mergi la DOX Centre for Contemporary Art, în Praga, dacă ai ocazia, merită vizita indiferent ce expoziții au. Te las cu câteva mostre de semnalistică inteligentă, din interior:
Imaginea de pe coperta acestei scrisori face parte din ilustrația de săptămâna aceasta pentru Observator cultural, inspirată de un poem care m-a uns pe suflet, Luna de miere, de Cristian Popescu.
Mă opresc aici astăzi și ne auzim cât de curând cu teme și idei de povestit la umbra copacului. Numai mâine nu-i poimâine și ne strângem pe sub brazi, fiecare cu al lui…
PS: în caz că nu ai vrut să completezi chestionarul dar te-ai răzgândit până aici, mai las o dată linkul.