Zile perfecte

Un film, o carte, o plimbare

Înainte de orice, vreau să reiau un anunț făcut săptămâna trecută: oferta mea de a desena copacul tău e încă valabilă și poți afla detalii în chat (unde poți vedea și candidații de până acum) sau în scrisoarea de data trecută. În caz că ești încă pe gânduri ce copac să fie, insist asupra faptului că trebuie să alegi cu sufletul și că nu trebuie să fie copacul perfect.

Am văzut weekend-ul trecut Perfect Days, de Wim Wenders. Mi-a plăcut atât de mult că nu mi l-am putut scoate din cap și, ca să prelungesc senzația pe care mi-a lăsat-o, am ascultat și reascultat melodiile de pe coloana lui sonoră (o găsești pe spotify)

Îmi aduc foarte bine aminte o zi în care l-am mai ascultat obsesiv pe Lou Reed, cu a sa piesă, Perfect Days. Veneam de la facultate, era o zi cu soare, nu se întâmplase nimic special, dar eram acolo, vie și mișcătoare, pe străzile pe care mai trecusem de cel puțin o sută de ori, fericită că e soare, că am căști și spotify, că mi-am permis un început nou de viață, că e totul perfect. Zilele perfecte sunt tocmai cele pe care avem tendința să le ignorăm – aparent banale și repetitive, nu le observăm, le lăsăm să se irosească.

Ce e o zi perfectă, până la urmă?