Dau un desen pentru un copac

Cadou de primăvară timpurie, pentru abonați

Nu știu de unde să încep scrisoarea de azi. Am scris propoziția aceasta tocmai pentru că nu știam de unde să pornesc și mai știam că important e să pui creionul pe hârtie sau degetele pe taste și să faci câteva semne. E valabil în orice activitate. Să scrii o poezie sau un raport poate fi la fel terifiant dacă te holbezi la documentul alb. Când privești golul în ochi riști să te trezești paralizat, hipnotizat. Odată ce ai pus ceva pe el, o linie, un cuvânt, o propoziție care nu are nu știu ce profunzime sau semnificație, te smulgi din brațele neputinței și mergi mai departe.

Astăzi scrisoarea mea este deschisă pentru toți abonații, un pre-cadou de dragoste și primăvară. Am și un cadou adevărat de oferit, vei afla detalii la finalul acestei scrisori sau în chat. Până una alta, iată că am ajuns împreună în luna februarie și deja parcă arată puțin altfel decât în ianuarie. Îți amintești ziua de 20 ianuarie? La tine cum a fost?

Jurnal 20 ianuarie 2024

Vine oare primăvara? Se pregătesc sau se găsesc deja mărțișoare, n-ai cum să nu simți că e pe aproape. Și dacă nu stai decât în casă și nu intri în niciun magazin, tot te trag de mânecă plantele uitate pe balcon. Recomand să nu arunci bulbii de la zambile, sunt atât de pricepute în supraviețuire și sunt printre puținele flori care nu te pedepsesc pentru că ai uitat de ele. Zambilele sunt florile preferate ale Petrei..., dar să nu devin lacrimogenă.

Doar copacii nu dau încă semne de schimbare, spre binele lor. Ei știu că nopțile sunt încă prea reci și că e înțelept să aștepte momentul în care diferențele de temperaturi nu vor mai fi atât de drastice. La cât de haotică e vremea, săptămâna viitoare ne așteaptă temperaturi de aproape 20 de grade în București și mă aștept să ne ningă iar undeva prin aprilie sau chiar mai; nu că ar fi prima dată când s-ar întâmpla, dar acum șansele sunt și mai mari. Mă uit zilnic pe geam, la peisajul alcătuit din blocurile din jur și Totem, teiul meu preferat din cartier. Chiar dacă silueta lui slăbită de iarnă a fost împodobită doar cu zăpadă, în ultimele două luni, mă fascinează să observ cum circulă și se conturează luminile și umbrele pe clădirile din jur. Nici cerul la care am acces de la etajul șapte, cu nori mereu spectaculoși schimbându-se de la un anotimp la altul, nu mă plictisește niciodată.

O zi din viața lui Totem. Temă pentru curs.

Oricât de mult aș prefera să văd o pădure pe geam, să respir aer cu miros de frunze ude și să aud vântul foșnind printre crengi, oricât mă supăr că nu avem căldură sau apă caldă la bloc (prea des ca să mai cred că sunt doar accidente trecătoare), tot sunt recunoscătoare pentru că trăiesc aici, pentru că pot scrie și desena ce vreau și când vreau, pentru că pot investi în educația mea și nu mă amenință nimeni cu arma doar pentru că sunt femeie. Iar când uit și mă apucă nemulțumirile, îmi aduc aminte de războaie, de Malala, de ceea ce a scris prin cărțile ei

Elif Shafak

și mai ales într-o postare recentă la care mi-au dat lacrimile - Burning Books, Burning Writers.

Legat de educație, spuneam în scrisoarea trecută că am început un curs online despre Graphic Novel, la Royal Drawing School. E o dată pe săptămână, timp de zece săptămâni, dar m-am decis să iau temele pentru acasă în serios și să le acord tot timpul de care au nevoie. N-am găsit o cale pentru a continua și jurnalul, simultan, dar va reveni și timpul lui. Cele două spread-uri de mai jos sunt din săptămâna anterioară și ultimele din ianuarie.

Jurnal vizual, ordine în golul plin lăsat în urmă de copil

Jurnal vizual, vine o vârstă când…

În ultima vreme am decis să fac un experiment și am publicat frecvent pagini din jurnalul meu vizual pe instagram, facebook și linked-in. Nu sunt vreun specialist în social media și chiar nu știu rețete, ore sau zile în care e bine să publici. Și tare mă tem că nici nu vreau să devin specialist. Treaba mea pe lumea asta e puțin diferită. Sigur că-mi face plăcere să împărtășesc, așa cum mă ajută enorm să știu că ceea ce arăt înseamnă ceva pentru ceilalți, că cineva se regăsește într-o pagină de-a mea, că altcineva se lasă inspirat sau amuzat. N-aș putea trăi și crea fără asta. Dar ceea ce-mi spune instagram sau facebook, prin puținele reacții pe care le primesc (și care se împuținează tot mai mult pe măsură ce continui să postez), e fie că nu am publicul care să fie cu adevărat interesat sau disponibil, fie că facebook dosește ce public eu, fie că ceea ce fac eu e cam de rahat. Și să fie adevărată ultima variantă, n-aș vrea să ajung să o cred și nu m-ar ajuta cu absolut nimic. Canalele astea reușesc într-un mod absolut perfid să-mi strecoare sentimentul ratării în suflet, așa că mă voi lipsi în continuare de ele. Despre linked-in nu am încă o părere, nici nu am avut așteptări știind cât de puțin timp am investit în el, dar am sentimentul că pe acolo browsing-ul mi-ar aduce, dacă nu feedback, măcar mai mult conținut de calitate.

Toate acesta mă fac să-i iubesc și mai mult pe cei care au ales să se aboneze și să rămână pe aici. Sigur să substack e doar o altă platformă care crește și care are sau va avea problemele ei, în viitor, dar nu se compară cu altele nici ca structură, nici ca algoritmi. Cât timp pot să aleg ceea ce văd și citesc, rămân pe aici. Și aici sper să ne auzim cel mai des.

Profit de acest moment și de luna februarie pentru a-ți propune un cadou de primăvară timpurie. Cei care sunt de la început abonați, știu că am avut o invitație și o tentativă de a mobiliza pe toată lumea să aleagă un copac de pe lângă casă, pe care să-l urmărească pe parcursul unui an. N-a mers, dar știi cum e, speranța mare ultima. Poate era prea devreme. Relansez așadar această invitație și vei înțelege imediat de ce. O iau pas cu pas, ca să fie ușor și simplu de urmat.

1. Ieși afară, te uiți pe geam, alegi un copăcel sau un arbore și îi faci o fotografie. Nu poate fi atât de greu. Nici măcar nu trebuie să fie o fotografie artistică, singurul lucru important e să fie clară și nu de la mare distanță. Dacă îți place doar un detaliu din arborele respectiv, e ok și așa, nu trebuie să fie întreg.

2. Minunat ar fi să-i dai și un nume, un cuvânt care-ți trece prin cap când te uiți la el, fără să implici prea mult raționament în asta. Nu există variantă bună sau proastă, e doar percepția sau experiența ta.

3. Pui în chat poza și o foarte scurtă descriere sau numele copacului. Încă o dată, linkul la chat e aici.

4. Îmi spui, tot acolo, dacă ai vrea să desenez copacul tău.

5. Aici vine rândul meu - desenez ceva inspirat de fotografia ta și copacul ales – nu promit o tehnică anume, o dimensiune sau un termen, doar că se va întâmpla într-un interval de timp decent.

6. Când e gata, te contactez pentru adresă și primești desenul original, gratuit, cu plată ramburs pentru modalitatea ta preferată de transport și atât.

Sună bine? Dacă nu, de ce? Chiar aș aprecia răspunsul tău.

Închei cu ceea ce se cheamă „slowed down moment”, o temă de la curs care m-a inspirat și în seria de imagini cu Totem de mai sus, de data aceasta într-o variantă de familie, cu Ginger în rolul principal.