Uite valul, nu e valul

Înstrăinări, regăsiri, recomandări

Pe la începutul anului mă bucuram că sunt sus pe un val, savuram intensitatea unor trăiri și totul avea un efect pozitiv asupra activităților mele preferate. Eram de atunci conștientă că nimeni nu poate sta pe val fără să fie răsturnat din când în când. De ceva timp nu numai că mă simt sub val, dar nu am nici forță să înot împotriva curentului care mă trage spre larg. Suspectez că fluctuațiile emoționale prin care trec, sărind de la o zi la alta din abisul unei depresii pe culmea euforiei, se datorează și anumitor revoluții hormonale pentru care ar fi trebuit să mă pregătesc, asta dacă poți să te pregătești pentru așa ceva, cu adevărat. Emoții și gânduri pe care nu le înțeleg în totalitate, kilograme care se adaugă în mod invaziv și abuziv, o stare de oboseală apăsătoare, toate acestea mi-au bruiat ultimele săptămâni și m-au făcut să-mi doresc să mă închid undeva într-o peșteră, eu cu mine, să-mi jupoi toate măștile pe care simt că le port și să rămân acolo în tăcere, fără chip și fără așteptări, să aflu cine sunt eu cu adevărat, acum. Să înstrăinez tot ceea ce cred că mă definește pentru a deveni tot eu. Noroc că am citit suficientă filosofie, cândva, ca să știu ce sarcină grea e chiar aceasta, să afli cine ești. Așa că am decis să stau cuminte Sub Copac și să scriu.

„Șarpele tainic, care-și mușcă coada, mă închise în cercul lui. Pământul naște și-și devorează progeniturile, naște din nou, le devorează și pe acestea. Cerc perfect”

Nikos Kazantzakis, Zorba Grecul