Poezie, jazz și o viață de câine

Jazz in the Park cu Ginger și alte versuri

Dacă scrisoarea anterioară a fost integral inspirată de mica vacanță în Copenhaga, mai precis de un muzeu, un festival de literatură și un copac, de data aceasta revin pe plaiurile noastre și îți scriu pe note de jazz, așa cum am promis. Va fi puțin amestec și improvizație, nu se poate fără.

Înainte de orice, vreau să spun că aceasta este a cincizecea scrisoare Sub Copac. 50 de ediții până acum! Iuhuuu! Nu-mi vine nici mie să cred că am scris atât de multe.

Invit cu această ocazie, pe cei care nu au făcut-o deja sau pe cei mai nou poposiți, să aloce câteva minute pentru completarea acestui chestionar. Strâng ca o veveriță feedback și promit că fac tot ce pot să țin cont de el, în viitor.

Nu știu dacă așa simți și tu, dacă e adevărat sau e doar o iluzie construită de mintea mea, dar am senzația că jazz-ul și poezia sunt din ce în ce mai prezente în jurul nostru. Apar tot mai multe volume, cursuri, evenimente, lecturi, iar muzica de jazz, în toate exprimările ei posibile, e tot mai sărbătorită în festivaluri cu tradiție sau abia răsărite. Eu mă simt o consumatoare amatoare de amândouă, și de poezie, și de jazz. Sunt conștientă că în ambele categorii artiștii pot trăi cu greu din pasiunea și harul lor, m-aș bucura ca această creștere să nu fie doar de suprafață. Dar nu am date suficiente și nu știu ce să cred.

Oricum ar fi, eu îmi doresc să le înțeleg mai bine, pe ambele.