„31. Există mereu niște bani în spatele tuturor lucrurilor Există niște bani care se foiesc ca frunzele vii vara sau ca tîrîtoarele printre frunze ca zburătoarele pe deasupra pomilor ca niște specii dornice să ia cuvîntul făcînd un zgomot care le semnalează prezența Există mereu niște bani în spatele vorbelor în spatele gândurilor Există în miezul minții noastre o casă de marcat un card niște cash și un rest de dat sau de luat O socoteală permanentă Există mereu niște bani pentru care faci ceea ce faci niște bani pentru care (îmi faci) (îți fac) (ne facem) pentru care (ce-ai face)” din cel mai nou volum de poezii semnat de Svetlana Cârstean, RESTUL, Editura Nemira, 2025.
Am așteptat cu mare interes această apariție, am citit cu fascinație și am de gând să reiau lectura. Ce-mi place la poezia Svetlanei e că nu începe și nu se termină, că se continuă, că spune o poveste pe parcursul unui volum. Am observat asta și în alte căți semnate de ea, din care am luat notițe aici. În RESTUL ne regăsim în sistemul care știe totul despre noi, în bărbatul gravid dintre coaste, în femeia matură și mică sau în cuplul continuu și calculul continuu, în toate obiceiurile de consum și în restul care… rămâne de citit pentru că aceste poeme chiar lasă ceva în urma lor.
„Cumpără un carnețel în care să notezi zilele în care nu cumperi nimic.” Svetlana Cârstean, RESTUL
Cumpără totuși cartea, fă-ți cafea (nu contează de care, sigur nu va fi doar o cafea), citește-o și dă-mi un semn.
Luna aceasta am decis să împărtășesc mai multe versuri scrise de femei, am anunțat intenția mea în cel mai recent colaj literar artistic. Dacă vrei să le primești și pe mail, trebuie să optezi pentru asta, ai toate detaliile aici. Dacă nu, poți să vezi toate notițele aici.
Nu scriu doar despre poezie, e doar o pasiune colaterală naturii și altor subiecte pe care le acopăr, de trei ori pe lună, în scrisorile Sub Copac. Te aștept, dacă nu te-ai abonat până acum.