Abia aștept să aflu despre tine și ce anume te-a adus aici. Cine ești sau cine ți-ai dori să devii, ce curiozități și ce pasiuni ai, cum crezi că am putea să ne fim de folos atunci când ne adunăm sub copac.
E frumos să încep cu mine, în caz că ai ajuns sub copac și nu știi deja cine sunt.
Sunt Roxana Farca și, dacă ar fi să mă prezint în cifre, aș spune așa: am 49 de ani, lucrez pe cont propriu de 23 de ani, sunt mamă de 19 ani, scriitoare de 13 ani, fotograf de 7 ani și artist vizual de 4 ani. Cam sec, dar am vrut să arăt de câte ori m-am reinventat în ultimii 15 ani, iar asta nu e tot, simt că mai urmează :) Altfel pot spune că îmi ador familia, cu tot cu căței, iubesc natura și în mod special copacii, iar melcul e simbolul meu pentru că am învățat că poți face mult mai multe atunci când le faci încet.
Bună, îmi place sub copac(i), dar nu-mi place să mă prezint(sic!). Însă o să mă inspir de la Roxana.
Sunt Claudia Gican, 42 de ani, de un an mutată în Elveția căci am ales să-mi urmez familia. Asta înseamnă că momentan sunt doar soție și mamă, casnică, probabil o să am un job când voi ști destulă germană, iar fetița mea va fi la școală și se va putea descurca singură acasă.
Din 2009 scriu pe un blog, un soi de stâlp al existenței mele, din 2012 alerg, un soi de auto terapie gratis, de când mă știu sunt atentă la natura din jurul meu, lucru care-mi ține mințile acasă.
Am avut vremuri când am fost mai încrezătoare în mine, dar nu e cazul acum.
Aș vrea să am o idee salvatoare încotro s-o apuc, dar îmi lipsesc enorm prietenii și atmosfera de acasă.
Ha! Stai ca intr-un final am inteles ce si cum se face:)) desi varsta ma ajuta, agilitatea tehnologica e la pamant uneori:)) sunt Andreea si in momentul de fata, spre bucuria mea imensa, ma descriu ca fiind doar artist si atat! Pana acum 6 luni eram profa de arte si artist. Am fost profa de arte timp de 5 ani, imediat cum am terminat licenta la Unarte am trecut la catedra, iar cand lucrurile s-au aliniat cum am simtit eu ca trebuie, am decis sa fac pasul, am scris demisia si m-am mutat in propriul atelier unde fac vitralii. Pandemia mi-a oferit incetinirea lumii si timpul sa descopar vitraliile, am invatat singura tehnicile de lucru si acum realizez ferestre personalizate pentru diversi clienti si in paralel ma ocup de orice mai vrea sufletul meu de artist. Pe scurt, ma joc si e atat de bine😄
Buna Roxana, scriu si eu aici, după ce am citit newsletter-ul de dimineață. Sunt Oana si sunt ilustrator. Am 39 de ani si asta e tot ce fac dintotdeauna, uneori mi se pare rau ca sunt asa unidimensionala, uneori bine. Hugs
Sunt Ciprian, 49 de ani si momentan.... nu ma ocup cu nimic.
Dupa 12 ani de corporatie, sfarsiti acum vreo 10 luni, am decis sa iau o pauza mare. Inca ma invart in jurul cozii, cautand sa inteleg daca mai am nevoie de asa ceva sau nu.
Ce stiu insa sigur e ca ador natura salbatica, locurile nebatute de hoarde de curiosi sau influenceri, desi n-am avut parte de mari experiente. Mai degraba am fost contemporan cu distrugerea prin popularizare a unor locuri candva idilice, plecand de la Vadu sau Tuzla, continuand cu Samothraki si zonele salbatice din Bulgaria...
Mai departe de Isla Margarita sau Tanzania nu m-a purtat drumul, insa visez a Asia de sud-est (Laos, Vietnam, Cambodgia) si mai ales la Socotra.
Poate vreodata o sa ma trezesc intr-o dimineata strigand "nu pot sa cred, in sfarsit sunt aici!!!"
Eu sunt Dan Doboș (”Dan din vale” cum mi se spune pe aici) am 61 de ani și de 33 de ani locuiesc în Suedia. Am dat din întâmplare peste articole scrise de Roxana cu mulți ani în urmă și mi-a plăcut mult ceea ce am citit. Îmi aduc aminte de o povestire care cred că se numea ”Mocănița de pe Valea Vaserului - dragoste cu năbădăi” care m-a inspirat la drumeția făcută pe valea Vaserului cu mocănița și apoi pe jos până aproape de granița cu Ucraina. Dar uite că încep să mă pierd în amintiri în loc să mă prezint: numele vârsta și unde locuiesc am scris deja. Despre ocupația actuală am tăcut mâlc dar trebuie să mă destăinui și pe scurt aș spune că ”tai frunză la câini” sau, ca să fiu un pic mai ”tolerant”, fac în cea mai mare măsură ceea ce îmi place. Mi-am propus (și am reușit) să mă opresc de a mai lucra pentru bani înainte de a împlini 60 de ani așa că acum am timp printre să călătoresc, să citesc și să vizitez muzee, galerii de artă etc.
Mi-aș fi dorit să cutreier lumea cu un camper dar din păcate nu pot să conduc așa că în loc de camper fac excursii cu o bicicletă electrică și un minicamper extensibil în care dorm și care este atașat la bicicletă.
Motivul pentru care sunt aici este că apreciez grija pentru natură, calitatea documentării și sinceritatea din povestirile Roxanei despre copaci, păsări, locuri, artă și nu în ultimul rând desenele și fotografiile care însoțesc (și întregesc aș spune eu) aceste povestiri.
E frumos să încep cu mine, în caz că ai ajuns sub copac și nu știi deja cine sunt.
Sunt Roxana Farca și, dacă ar fi să mă prezint în cifre, aș spune așa: am 49 de ani, lucrez pe cont propriu de 23 de ani, sunt mamă de 19 ani, scriitoare de 13 ani, fotograf de 7 ani și artist vizual de 4 ani. Cam sec, dar am vrut să arăt de câte ori m-am reinventat în ultimii 15 ani, iar asta nu e tot, simt că mai urmează :) Altfel pot spune că îmi ador familia, cu tot cu căței, iubesc natura și în mod special copacii, iar melcul e simbolul meu pentru că am învățat că poți face mult mai multe atunci când le faci încet.
Bună, îmi place sub copac(i), dar nu-mi place să mă prezint(sic!). Însă o să mă inspir de la Roxana.
Sunt Claudia Gican, 42 de ani, de un an mutată în Elveția căci am ales să-mi urmez familia. Asta înseamnă că momentan sunt doar soție și mamă, casnică, probabil o să am un job când voi ști destulă germană, iar fetița mea va fi la școală și se va putea descurca singură acasă.
Din 2009 scriu pe un blog, un soi de stâlp al existenței mele, din 2012 alerg, un soi de auto terapie gratis, de când mă știu sunt atentă la natura din jurul meu, lucru care-mi ține mințile acasă.
Am avut vremuri când am fost mai încrezătoare în mine, dar nu e cazul acum.
Aș vrea să am o idee salvatoare încotro s-o apuc, dar îmi lipsesc enorm prietenii și atmosfera de acasă.
Ha! Stai ca intr-un final am inteles ce si cum se face:)) desi varsta ma ajuta, agilitatea tehnologica e la pamant uneori:)) sunt Andreea si in momentul de fata, spre bucuria mea imensa, ma descriu ca fiind doar artist si atat! Pana acum 6 luni eram profa de arte si artist. Am fost profa de arte timp de 5 ani, imediat cum am terminat licenta la Unarte am trecut la catedra, iar cand lucrurile s-au aliniat cum am simtit eu ca trebuie, am decis sa fac pasul, am scris demisia si m-am mutat in propriul atelier unde fac vitralii. Pandemia mi-a oferit incetinirea lumii si timpul sa descopar vitraliile, am invatat singura tehnicile de lucru si acum realizez ferestre personalizate pentru diversi clienti si in paralel ma ocup de orice mai vrea sufletul meu de artist. Pe scurt, ma joc si e atat de bine😄
Buna Roxana, scriu si eu aici, după ce am citit newsletter-ul de dimineață. Sunt Oana si sunt ilustrator. Am 39 de ani si asta e tot ce fac dintotdeauna, uneori mi se pare rau ca sunt asa unidimensionala, uneori bine. Hugs
Buna tuturor.
Sunt Ciprian, 49 de ani si momentan.... nu ma ocup cu nimic.
Dupa 12 ani de corporatie, sfarsiti acum vreo 10 luni, am decis sa iau o pauza mare. Inca ma invart in jurul cozii, cautand sa inteleg daca mai am nevoie de asa ceva sau nu.
Ce stiu insa sigur e ca ador natura salbatica, locurile nebatute de hoarde de curiosi sau influenceri, desi n-am avut parte de mari experiente. Mai degraba am fost contemporan cu distrugerea prin popularizare a unor locuri candva idilice, plecand de la Vadu sau Tuzla, continuand cu Samothraki si zonele salbatice din Bulgaria...
Mai departe de Isla Margarita sau Tanzania nu m-a purtat drumul, insa visez a Asia de sud-est (Laos, Vietnam, Cambodgia) si mai ales la Socotra.
Poate vreodata o sa ma trezesc intr-o dimineata strigand "nu pot sa cred, in sfarsit sunt aici!!!"
Eu sunt Dan Doboș (”Dan din vale” cum mi se spune pe aici) am 61 de ani și de 33 de ani locuiesc în Suedia. Am dat din întâmplare peste articole scrise de Roxana cu mulți ani în urmă și mi-a plăcut mult ceea ce am citit. Îmi aduc aminte de o povestire care cred că se numea ”Mocănița de pe Valea Vaserului - dragoste cu năbădăi” care m-a inspirat la drumeția făcută pe valea Vaserului cu mocănița și apoi pe jos până aproape de granița cu Ucraina. Dar uite că încep să mă pierd în amintiri în loc să mă prezint: numele vârsta și unde locuiesc am scris deja. Despre ocupația actuală am tăcut mâlc dar trebuie să mă destăinui și pe scurt aș spune că ”tai frunză la câini” sau, ca să fiu un pic mai ”tolerant”, fac în cea mai mare măsură ceea ce îmi place. Mi-am propus (și am reușit) să mă opresc de a mai lucra pentru bani înainte de a împlini 60 de ani așa că acum am timp printre să călătoresc, să citesc și să vizitez muzee, galerii de artă etc.
Mi-aș fi dorit să cutreier lumea cu un camper dar din păcate nu pot să conduc așa că în loc de camper fac excursii cu o bicicletă electrică și un minicamper extensibil în care dorm și care este atașat la bicicletă.
Motivul pentru care sunt aici este că apreciez grija pentru natură, calitatea documentării și sinceritatea din povestirile Roxanei despre copaci, păsări, locuri, artă și nu în ultimul rând desenele și fotografiile care însoțesc (și întregesc aș spune eu) aceste povestiri.