Veneția, o altfel de pădure

și la mulți ani, Sub Copac!

Au trecut prea repede cele două săptămâni de la ultima scrisoare. E drept că cinci zile s-au „consumat” în laguna Veneției și în vecinul Treviso, apoi vreo două - trei în mlaștina în care mă afund de fiecare dată când revin dintr-o deplasare, oricât de scurtă. În timpul rămas abia dacă am reușit să pregătesc articolele pentru LumeaMare. Și pentru că atunci când ești strâns cu timpul e musai să se întâmple ceva care să-ți demonstreze că poate fi mai rău, săptămâna trecută am avut o surpriză extrem de neplăcută.

Într-o seară am descoperit că pe blogul LumeaMare se instalase, vesel și colorat, un cazino. Preț de câteva ore am crezut că asta e, munca mea de paisprezece ani s-a dus hop’așa, ca banii la ruletă. Și eu nici măcar nu m-am distrat jucându-i. Din fericite a existat un final fericit, nu s-a pierdut nimic și sunt foarte recunoscătoare echipei de la Singa pentru cât de repede s-a rezolvat problema.

You believed that no harm would reach you, because you were protected, not by angels, but by laws of probability which stated that really bad things happened not very often, except when they did.

citat din The Seven Moons of Maali Almeida, de Shehan Karunatilaka, o carte teribil de bună pe care o citesc acum. Se găsește și tradusă.

Acesta este motivul pentru care astăzi te invit să citești prima parte a impresiilor din Veneția, pe LumeaMare. Nu-ți fă griji, site-ul e mai curat decât a fost de vreo doi ani încoace, așa că nu pățești nimic dacă intri să citești. Sper să îți placă.

Veneția ca pădure

Pentru că pe LumeaMare e deja un jurnal cu impresii personale de vacanță, însoțite de desene și fotografii, nu mă repet aici. Nu am pomenit totuși nimic despre pădurea care se află sub oraș.