Să scriu ca să spun ce?
Arta ca evadare din realitate, Și trei filme, cu același scop.
Aș fi scris de săptămâna trecută, dacă aș fi putut. Nu știu cum treci tu prin alegerile astea, mi-ar plăcea să-mi spui, mai ales pentru că mie îmi este mai greu decât m-aș fi așteptat. În general nu îmi pot da cu părerea pentru că știu foarte puține despre ceea ce se întâmplă în suprarealistul nostru circ politic. Nu mă bag și fac tot ce pot să-mi văd de treaba mea și să nu mă las afectată. Am încercat de-a lungul timpului să fiu o mică rotiță a schimbării, în diverse domenii, de la turism până la motociclism, natură sau stil de viață. Dar nu am devenit o activistă vocală, publică, nu am stofă și nici tărie emoțională pentru așa ceva. Mă știi, eu sunt cea care preferă cochilia, nu scena. Dovadă stă faptul că ceea ce se întâmplă acum mă paralizează. Săptămâna trecută, când m-am întors de la Veneția, m-am mobilizat foarte greu să fac ceva, orice. Chiar și poezie sau proză am citit mai puțin ca de obicei, nu m-am putut concentra. De aceea nici n-am putut să scriu mai curând. Să scriu ca să spun ce? Că nu e bine la noi? Că a fost minunat prin alte părți? Hm. N-am găsit rostul.
Am un prieten copac, în Veneția, un pin care, așa cum se întâmplă și cu mai multe clădiri din lagună, are nevoie de susținere pentru a rămâne în picioare. Așa am simțit eu zilele astea, că mi-ar folosi niște cârje ca să pot merge mai departe. Dar n-am găsit niciun punct solid de sprijin.
