În rândurile adresate abonaților cu plată, din scrisoarea anterioară, spuneam că ce-am simțit pe 1 ianuarie, odată cu plecarea copilei către Danemarca, m-a lovit sub centură și m-a prins complet nepregătită. Nu eram sigură că voi putea împărtăși emoțiile acestor zile, dar am decis că merită să o fac, din mai multe motive. Primul este că Petra este bine acolo și m-a încurajat să public, orice ar fi. Al doilea este că sigur mai sunt pe aici părinți sau oameni buni care vor înțelege și nu vor râde de mine. Al treilea vine din faptul că e ceva de învățat și din emoțiile care te iau pe nepregătite.
Șansa mea a stat în faptul că am apucat să iau deciziile legate de ce voi face în ianuarie (și în general, în arta mea) înainte să plece puiul din cuib. Să mai zică cineva că nu sunt bune rezoluțiile de anul nou! Iată că sunt situații în care fix de ele ai nevoie. A doua decizie bună a fost să las lucrurile să curgă așa cum au curs, în timp ce respect un ritual care să implice exprimare și desen: mai precis, să pun pe hârtie ce simt și ce-mi place, în fiecare zi. Cele două decizii bune se susțin una pe alta, din fericire. Partea și mai fericită e că le-am pus în practică imediat și, de pe întâi ianuarie până în ziua în care am scris această scrisoare, am desenat câte ceva zilnic. Am început fiecare zi citind poezii la cafeaua de dimineață, am continuat cu jurnalul scris, apoi cu jurnalul vizual. Pe la ora 14:00 m-am oprit, am plimbat cățelul, apoi am făcut orice am avut chef în restul zilei. Sunt mult mai bine acum și îmi place programul meu.
În gândurile mele au intrat și cititorii acestui newsletter. Împărtășesc cu toată lumea doar pagina de mai sus, din jurnal, cea care cuprinde raftul pe care am „așezat cele mai iubite cărțile citite în anul 2023. Eram datoare cu tema asta și mă bucur că am reușit să mă ocup de ea. Dacă vrei să vezi mai bine titlurile și să ai acces la listă cu linkuri cu tot, aceasta este pe blogul meu, aici:
Nu trec mai departe până nu recomand și trei filme care m-au uimit cu adevărat, luna aceasta.
C’mon C’mon (2021) - HBO max
L-am văzut de două ori, nu m-am putut abține. Imaginea alb negru, textul, jocul actorilor (inclusiv copilul), coloana sonoră, totul e atât de curat, atât de emoționant! Poate e mai mult pentru cei care au crescut un copil sau pentru cei care lucrează cu copii, dar e de văzut oricum. Nu e nou, dar nu știam de el și a picat la fix, m-a uns pe suflet.
Cei 8 munți (2022) - HBO max
Un film despre prietenie și relația tată-fiu, cu prezența naturii într-un „rol secundar” suficient de convingător. Mi-a plăcut senzația pe care am avut-o că mă uit la un film din anii ‘80, deși e din 2022. Lent, cu conversații normale, cu sentimente prin care trecem cu toții, cu greșeli, cu tot ceea ce ne face oameni, nu super-eroi.
Iubire uitată (2023) - Netflix
Film polonez cu o calitate ireproșabilă, poveste bună, dragoste, pasiune, talent, ghinion și noroc, are de toate.
Am avut și bilete la teatru, cumpărate de Alex drept cadou de Crăciun. Ar fi fost minunat dacă nu uitam complet de ele și nu ne trezeam prea târziu… S-au văzut și cazuri mai grave.
Am și o veste mai bună, aceea că în sfârșit, după mulți ani în care am tot zis că vom face asta, dar numai gura a fost de noi, ne-am înscris la cursuri de dans. Nu e prima dată, am scris deja de vara trecută cât de mult contează dansul pentru noi, dar mereu am găsit motive să amânăm. De data aceasta am ales Lindy Hop pentru simplul motiv că e un dans vesel, exuberant, țopăit. Ca noi doi.
Povestea continuă cu paginile de jurnal vizual din primele 9 zile din an. Momentan sunt disponibile doar pentru abonații cu plată, dar cred că vor ajunge, măcar parțial și cu întârziere, la mine pe blog sau pe alte canale sociale. Mă mai pregătesc puțin pentru asta.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to sub copac to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.