Povestiri și creaturi de advent (III)
De la 13 la 18
Povestiri și desene fără miză și cenzură, continuare (vezi a doua parte aici).
Treisprezece picături din treisprezece mări s-au reunit la congresul apelor sărate pentru a discuta și a aproba un set de măsuri pentru salvarea faunei acvatice și încetinirea evaporării. Președintele, un împătimit surfer și pasionat biolog, a deschis ședința cu un discurs emoționant despre delfini, balene, rechini și corali. Cele treisprezece picături din treisprezece mări au izbucnit atât de tare în plâns încât lacrimile lor au umplut sala, au năvălit pe ușă în stradă și de acolo, din greșeală sau neșansă, s-au vărsat în primul canal. Congresul s-a anulat și mările au fost informate că de acum încolo se vor descurca singure.
Ute și Petra s-au cunoscut la o serată. Când Ute a cântat o colindă, Petra a tăcut și a ascultat cu multă atenție. Când Petra s-a așezat la pian, Ute a privit-o fără să se miște și a ascultat cu aceeași atenție. După paisprezece ani petrecuți împreună, au știut că secretul relației lor le-a fost dezvăluit din prima seară: să se asculte una pe alta. Cu multă atenție.
Da, am de gând să înghit monstruozitatea asta din zahăr rafinat, colorant și o aromă oarecare. Cincisprezece lei am dat pe ea. Zahăr și chimie, gustul dulce al copilăriei. Copilăria mea, copilăria ei. Pozele cu ea la târgul de Crăciun, cu acadeaua în mână și un zâmbet strâmb. Fă-mi o poză, îl rog pe el. Zâmbesc și eu strâmb. Flash. Acum trimite-o pe whatsapp, să o vadă și ea, să se minuneze cum se îmbuibă maică-sa cu dușmanul cel rău. Da, chiar am de gând să o halesc pe toată, nu las nimic, nu împart nimic, e a mea. Vreau să țin doar pentru mine amarul și dulcele, golul și iluzia că trecutul e încă aici, cu mine. Copilăria e o acadea, nu expiră așa ușor.
— Georgică, dormi?
— ...
— Georgică, tu chiar dormi?
— Și ce naiba ai vrea să fac la ora asta, să ies cu frate-miu la bere?
— Doamne ferește, cum poți spune asta. Dumnezeu să-l ierte, nici el nu putea dormi bine.
— Așa e, dragă, dar uite că eu aș putea.
— Tu nu mă mai iubești, Georgică.
— Despre asta vrei să vorbim la trei dimineața? După șaisprezece ani de când dormim împreună, acum e momentul? Sau despre ce scaune se potrivesc la dulapul de mahon, ca ieri noapte? Că-mi vine să mă bag în el și să te rog să mă închizi cu cheia, să mă lași mai bine să crăp acolo.
— Hai, măi, Georgică, de ce exagerezi? După ce că m-am chinuit jumătate de an să scot mirosul ăla de hoit din el, tu vrei acum să pută a picioare?
Unpic și Șeptic adorau farsele. Unpic era cu o zi mai mare decât Șeptic. Șeptic era cu șaptesprezece milimetri mai înalt decât Unpic. Dar era destul de greu să-i deosebești și asta îi amuza cel mai tare, să-și pună prietenii în încurcătură. Nu erau gemeni, nici măcar frați, dar erau nedezlipiți, purtau aceleași haine și își schimbau freza de la o zi la alta, tocmai ca să fie mai greu de recunoscut. Salut, Unpic și Șeptic, îi salutau amicii, privind cumva printre ei, să nu se dea de gol că nu știu cine e unul și cine e altul. Cât despre fete ce să mai zică, ar fi putut să profite de situație, dacă ar fi avut cu cine. Greu de găsit genul feminin printre numere.
Optsprezece oi, nouăsprezece oi, douăzeci de oi, douăzeci și unu... stai puțin! Ceva nu e bine. De ce opt merge spre zece când opt este după zece, mai bine zis după unu care înseamnă zece, oricum, de ce nu e zece-și-opt sau zece-cu-opt sau opt-după-zece în loc de opt-spre-zece. Ce se întâmplă după douăzeci, iluminarea? Când cifrele trec de douăzeci ce se schimbă, se încheie căutarea spre? Orice ai spune, nu e normal să pui un opt peste zece și să citești optsprezece, ca și cum opt ar regreta că a luat-o înainte și ar trebui să privească înapoi, spre zece. Sau spre unu, cine mai înțelege. Eu unul sigur nu. Am și uitat unde rămăsesem, la câte oi.
Dacă ți-au plăcut vezi și: