Paul Celan, primii pași

mai mult decât o cafea

La final de 2025 am decis că-mi fac un cadou: o nouă durere de cap. Tot tărăgănam și așteptam momentul, ba nu, MOMENTUL!, timpul potrivit în care să fiu pregătită pentru Celan, când m-a lovit Alex Moldovan cu o informație capcană: Polirom avea o reducere considerabilă la cele două volume din opera poetică (încă valabilă, la momentul în care scriu). CSF, NCSF, când e cu reducere nu mai ai unde să te ascunzi. Așa că am dat comanda.

Dacă n-ai auzit despre Paul Celan, poetul evreu de origine română care a scris în germană și a fost profund marcat de trauma holocaustului, nu trebuie să te simți nu știu cum. Nicio grijă, nici eu n-am auzit de el până când nu m-am întâlnit cu lucrările uriașe ale artistului german Anselm Kiefer. La el am văzut primele versuri din Celan și așa mi-am pus întrebări și am aflat de originea poetului. Dar momentul, MOMENTUL!, timpul să-l citesc a venit mult mai târziu.

Și ce timp e mai bun să te ia durerea de cap în fiecare zi, după micul dejun, la cafea și poezie, dacă nu de sărbători? Sunt eu pusă pe glumă, dar asta nu înseamnă că nu apreciez un geniu, când îl întâlnesc. Ironia nu se adresează autorului, în acest caz, ci mie însămi, o oarecare cititoare care nu se simte încă suficient de pregătită pentru nivelul acesta. Am bănuiala că nici cei mai cei avizați nu se simt 100% pregătiți pentru toate răsucirile și invențiile de limbaj, simbolurile și referințele mai mult sau și mai mult ascunse, etc. Nici nu vreau să-mi imaginez cât a fost de greu de tradus.

Citesc și recitesc câteva poezii pe zi. Recitesc până le prind ritmul, nu întotdeauna și sensul. Și nu mă doare capul, am glumit, înțelepciunea veche românească ne învață și dovedește, zi de zi, că prostia nu doare. După primele pagini am simțit totuși nevoia să cer ajutor și am început cu ceva ușor, de pus pe rană, o biografie romanțată. Da, știu, nu e purul adevăr, dar îmi place cum scrie Cristian Fulaș și acum l-am apreciat și mai mult pentru curajul de a intra în vocea poetului și de a susține narațiunea unei vieți atât de complicate la persoana întâi. Ce-a făcut el aici nu a fost nici pe departe ușor și părerea mea este că i-a ieșit minunat.

Pe lângă această biografie, am mai comandat două cărți despre Celan, cu mai puțină poveste și mai multă analiză, sper să mă acompanieze în lecturile de dimineață. Nu mă dau bătută, așa că această notiță va avea măcar o continuare în viitor. Iar ție îți las o poezie care mi-a plăcut mult și nu-ți va provoca dureri de cap. Nu toate poemele sunt atât de dificile pe cât le-am făcut eu să pară, ca să mă laud.

Corona

Toamna-mi mănâncă frunza-i din mână: suntem prieteni.
Noi timpul din nuci îl cojim și-l deprindem să treacă:
în coajă, înapoi, timpul se-ntoarce.

În oglindă-i duminică,
în vis se doarme,
gura rostește-adevăr.

Ochiu-mi coboară către sexul iubitei:
ne privim,
ne spunem ceva-ntunecat,
ne iubim unul pe celălalt ca mac și memorie,
dormim ca vinul în scoici,
ca mare-n raza de sânge a lunei.

Noi stăm îmbrățișați în fereastră, ei se uită de pe stradă la noi:
e timpul ca omul să știe!
E timpul ca piatra să consimtă-a-nflori,
ca nerăbdării să-i bată o inimă.
E timpul ca timpul să vină.

E timpul.

„Noi timpul din nuci îl cojim și-l deprindem să treacă: / în coajă, înapoi, timpul se-ntoarce.” sau „E timpul ca piatra să consimtă-a-nflori, / ca nerăbdării să-i bată o inimă. / E timpul ca timpul să vină.” Simt nevoia să repet pentru că nu știu ce-aș putea să zic mai mult și mai bine de atât. Da, e timpul pentru Paul Celan.

Va urma.

Toate notițele poetice sunt publicate în secțiunea cafea și poezie și accesul la ele rămâne gratuit, în arhivă. Dacă îți plac, poți să le dai liniștit mai departe. Mulțumesc!