Nu știu* câți dintre abonații Sub Copac au copii mai mici sau mai mari, dar sunt sigură că toți suntem odraslele unor părinți. Această invitație la cafea și poezie s-ar putea să trezească emoții mai degrabă în cei care văd lumea prin ochii de mamă sau tată, dar nu e obligatoriu. Știm doar că farmecul literaturii sau poeziei stă tocmai în puterea ei de a ne ajută să trăim sentimente pe care nu le-am putea experimenta altfel. Și nu mi se pare o ocazie mai potrivită ca acum, înainte de sărbători, să medităm asupra condiției noastre ca părinte sau asupra sentimentelor pe care cu siguranță că le au sau le-au avut cei care ne-au crescut.
Am ales rânduri scrise de poeți care sunt și părinți, cuvinte care răsar ca niște flori fragile în câmpuri poetice uneori minate, versuri care capătă brusc o altă tonalitate oriunde s-ar afla, fie că e vorba de volume dedicate în totalitate experienței de creștere a unui copil sau de familie, cu probleme specifice sau generale, fie că apar ca niște oaze între poezii cu o încărcătură contrastantă, diferită (până la un punct). Vocile sunt variate, dar ceea ce am observat, citind câțiva autori români, e că toți își schimbă într-un anumit fel tonul atunci când subiectul aparent mic se dovedește a fi cel mai mare și mai greu de înțeles din viața noastră, a tuturor.
Pentru a respecta o anumită lungime, va trebui să aleg doat câțiva poeți, cei cu volumele cărora am interacționat recent, la cafeaua de dimineață. Îți recomand oricum o cană responsabilă de cafea la filtru sau V60, incursiunea noastră nu va fi una scurtă. Sigur că s-ar putea completa și tind să cred că va exista la un moment dat și o continuare, dar astăzi îți propun să-i citim pe Anca Chimoiu, Ștefan Manasia, Ștefania Mihalache, Alex Moldovan și Radu Vancu.
Anca Chimoiu
Anca Chimoiu a lansat de curând volumul Femeia Zepelin. Ea e vocea mamei care crește doi copii singură, cea care are de luptat cu obstacolele de zi cu zi, cu oboseala și cu mobila de la IKEA, asta ca să rezum foarte sec o frumusețe de volum despre care nu am apucat încă să scriu, așa că profit să ți-l recomand și sper, chiar sper că versurile de mai jos te vor convinge să-l cumperi.
Prin ochii Ioanei Într-o zi mi-ai îmbrățișat genunchii ești cea mai bună dintre toate mamele pe care le-am avut în alta m-ai luat de mână mami, ești tu? tu ești? mamele sunt ființe perfecte și când arată de nerecunoscut. Anca Chimoiu, femeia zepelin, Casa de Editură Max Blecher, 2025
„Mamele au multe de făcut pe lumea asta crize de nervi de trei ori pe zi dimineața la prânz și seara preferabil la aceeași oră ca un ritual de familie.” Fragment din Șmotru, Anca Chimoiu, femeia zepelin, Casa de Editură Max Blecher, 2025
cea mai bună dintre lumile despre vara care iar a trecut, despre copiii care cresc prea repede și nu mai pun întrebări pentru că au aflat deja totul, în timp ce tu nu mai știi nimic, despre tine care nu mai ești ce-ai fost și nu vei mai fi, despre primăvara care n-a venit, despre ziua de azi care nu e încă ieri, despre ziua de mâine care n-a fost și nici nu va fi, despre lumea aceasta cea mai bună dintre toate posibile, despre prea plin, despre prea gol, despre vacuum, despre găuri negre, despre pubisul întunecat, despre mister, despre sărut, despre moarte. Anca Chimoiu, femeia zepelin, Casa de Editură Max Blecher, 2025
Ștefan Manasia
Cărțile de poezii semnate de Ștefan Manasia au stat pe masa mea în ultimele luni. Dintre versurile lui uneori bizare, încărcate cu semnificații și trimiteri care nu sunt ușor de descifrat, răsare din când în când toată gingășia de care este capabil un tată.
SURSELE OBSCURE Fiecare copil trebuie să se autoeduce Otto Frank Uite o unghie deasupra blocului. Ce unghie? Acolo, îi arăt, după colț. AAAAA, aia e luna, tati, sau o felie de pepene. Prea albă, poate o lămâie necoaptă, comentăm apariția stranie pentru o zi de septembrie la prânz. Sau litera D, spune Estera. D mare de tipar, la asta nu m-am gândit, Dominguez, care l-a pe Brauner. Îmi dai voie să folosesc imaginea? S-o furi? La ce-ți trebuie? e, toată, mirare. Poate scriu un poem. AAAA, bine, tata, și ne îndreptăm spre cinema Victoria sporovăind despre sursele obscure ale poeților. Ștefan Manasia, Sursele obscure, ediția a II-a, Casa de Editură Max Blecher, 2025
MIRMIDON Când vrei să-mi faci cu ochiul și de fapt Îi închizi pe ambii, zâmbind. Când coborâm Scările, când ascultăm muzică, după ce tocmai Învățaseși să mergi, să sari pe trambulină Să te dai - ajutat de mine - pe tobogan: APLAUZI. Cu mânuțele durdulii, cu degetele Acoperite de pernițe. APLAUZE. Mai mult Te sperii decât te doare. APLAUZI. Setea. Foamea. Pofta ta de porumb fiert. Felul inocent în care alergi la ceilalți copii, Căutându-le prietenia, chiar dacă ei îți dau Peste degete și îți mai trântesc jucăriile. Le zâmbești și îi mângâi. Le iubești Pe chinezoaicele agresive și nu știi că Asta se cheamă submisivitate. Ești omulețul după care m-am topit. Un mirmidon. Și alegi de fiecare dată Mașinuța retro, zoomorfizată pe care Aș fi preferat-o odinioară și eu. Ștefan Manasia, Sursele obscure, ediția a II-a, Casa de Editură Max Blecher, 2025
Ștefania Mihalache
Am prezentat deja frumosul volum al Ștefaniei Mihalache aici, acum extrag doar câteva versuri care susțin tema de astăzi.
Exit Imediat după naștere se elimină placenta și-n locul ei rămâne mama. Din mamă nu poți să ieși ca din placentă, iar din placentă poți să ieși cum ai lăsa un colac de înot în jos pe glezne și ai păși în afara lui. Dar din mamă nu. Ce ființă poartă în ea o elipsoidă cosmică plină de nutrienți stelari și caută în același timp să cumpere un material cu flori pentru o bluză care s-o facă să se simtă mai veselă? Ștefania Mihalache, Sunt liniștită, mi-e frică, Editura Paralela 45, 2024
„Când copilul meu de doisprezece ani a spus „sinucidere” m-am uitat fix la meteoritul care se apropia cu viteză de pământ, - în spatele meu oamenii fugeau și clădirile se prăbușeau - l-am așteptat și i-am tras două palme peste biata lui față de piatră.” Fragment din Când copilul meu a spus, Ștefania Mihalache, Sunt liniștită, mi-e frică, Editura Paralela 45, 2024
Alex Moldovan
Și Alex Moldovan a lansat acest mic volum recent, o ediție de buzunar care, în ciuda dimensiunii, cuprinde multă emoție, disperare, durere. Cuvintele aparțin unui tată al cărui copil suferă de ADHD, o afecțiune care nu am înțeles niciodată cât e de greu de dus, cel puțin până nu i-am citit poemele.
viața fără concerta alex nu se oprește niciodată din vorbit vorbește dimineața vorbește peste zi și desigur seara ar vorbi și noaptea dacă n-ar fi obosit de la atâta vorbit vorbele lui cresc întruna cresc și tot cresc până nu le mai vezi de mari ce sunt mai mari decât grijile zilnice planurile de viață și micile noastre speranțe mari ca un cer care se deschide cât o groapă în care să încapă tatăl lui alex în weekend tatăl lui alex a băut prea mult și a căzut s-a julit la picior a făcut o crustă groasă care după câteva zile începe să pice e plină casa de bucățele din tatăl lui alex când va aspira nu va mai rămâne nici urmă din el pe jos Alex Moldovan, Stabilizatori de stare, Editura OMG, 2025
Radu Vancu
Despre Radu Vancu nu mă voi sătura niciodată să vorbesc, dar am făcut-o deja aici, așa că trec direct la subiect.
„Sebastian e un parc de distracții dintr-o cărniță gânguritoare. După o noapte în parcul ăsta, te trezești înfășurat în sudoare ca-ntr-o vată de zahăr. Lipicioasă, topitoare. Toată ziua ronțăie la tine cu gurița roză, extrăgându-te cu răbdare din zaharoză. Ca la urmă să te scoată de două ori mai curat și mai viu. De sub vernixul dulce ieși fără cută, fără pliu. Apoi te leagănă repede-repede în palmele grăsuțe, privindu-te lacom, numai ochi și fălcuțe.” Radu Vancu, Sebastian în vis, Editura Tracus Arte, 2010
Și un final potrivit, tot de la Radu Vancu:
[Poezia-ca-artă-de-familie: formula poate părea minimalistă, însă la drept vorbind e taman pe dos, de un maximalism utopic. Lui Tolstoi îi trebuiau cam două mii de pagini zdravene ca să scrie ca lumea despre o familie. Thomas Mann, în miezul secolului vitezei, se descurca cu vreo mie. Chiar și în epoca twitter, a topi mia de pagini în lama de ras a unei cărți de poemașe mi se pare, spuneam, un proiect crâncen de minimalist. Fiindcă, dacă orice om e un univers, cum dictează clișeul, atunci orice familie e un plurivers. În care încape totul - și chiar contrariul lui.] Radu Vancu, Frânghia înflorită, Casa de Editură Max Blecher, 2022
M-am lungit deja prea mult, dar nu mă opresc înainte de a te mai trimite către alte patru volume care tratează „poezia ca artă de familie” într-un mod cuprinzător și inedit, din care mi-ar fi fost greu să aleg doar o parte mică:
Simona Sigartău, Singuri sub râsetele familiilor perfecte, Casa de Editură Max Blecher, 2024
Cristian Popescu, Familia Popescu (Opere I), Editura Tracus Arte, 2015 sau antologia Moartea mea din flori, Casa de Editură Max Blecher, 2025
Péter Demény - Scrisoare din savană, Editura Cartier, 2024
PS: În mod neplanificat și fără legătură cu poezia contemporană românească, am dat peste următorul paragraf în romanul „Dragoste în vremea holerei”, de Gabriel García Márquez:
„Și-a căutat refugiu în copilul abia născut. Îl simțise ieșind din trupul ei cu un sentiment de ușurare, de parcă s-ar fi eliberat de ceva ce nu-i aparținea, și se îngrozise constatând că nu simțea nici cea mai mică afecțiune pentru vițelușul acela de lapte pe care moașa i l-a arătat gol, mânjit de grăsime și de sânge, cu cordonul ombilical înfășurat în jurul gâtului. Dar în singurătatea palatului, a învățat să-l cunoască, s-au cunoscut unul pe celălalt și astfel a descoperit că părinții își iubesc copiii nu pentru că sunt copiii lor, ci pentru că, purtându-le de grijă, între ei se înfiripă o adâncă prietenie.”
Nimic de completat, deși sunt sigură că ar mai fi multe de spus. Dacă ai și tu exemple de poeți / poete / prozatori care n-au putut să nu scrie despre cum se simte să fii părinte, te rog să mă completezi.
Pentru noi e primul Crăciun în care nu vom putea fi alături de fata noastră, ba mai mult de atât, au mai apărut și alte necazuri în familie care ne-au dat peste cap și rămășița de spirit, atât cât mai era. Cred că aceasta este ultima sau penultima scrisoare pe anul acesta, va mai urma o ultimă colecție de creaturi și povestiri de advent, dar sper din suflet că sărbătorile tale vor fi liniștite și așa cum ne-am dori toți să fie, cu liniște, sănătate și în compania celor dragi! Și nu în ultimul rând, cu lecturi plăcute!
Toate notițele poetice sunt publicate în secțiunea cafea și poezie. Dacă nu vrei să le mai primești pe mail, te poți dezabona doar de la această secțiune, află aici cum sau scrie-mi mie direct.
Iar dacă îți place ce ai citit azi, dă mai departe. Mulțumesc!
Mulțumesc mult pentru poezie, pentru desene, pentru informație, pentru TOT. Sărbători fericite ție, alor tăi și tuturor. S-auzim doar de bine!
Multumesc, Roxana! Interesante si frumoase poeziile despre parinti si copii!
Sarbatori linistite, cu bucurie si sanatate!
Te imbratisez!