Am început să citesc poemele lui Radu Vancu de mai bine de un an și nu mi-am adunat încă suficient curaj ca să vorbesc despre ele. Dintre toți poeții pe care i-am descoperit până acum, e singurul care m-a făcut să plâng, cu lacrimi adevărate.
O zi perfectă e și aceea în care termin volumul de poezie Frânghia înflorită, de Radu Vancu, și plâng de-mi sare cămașa pe mine, scriam în Zile perfecte, în februarie 2024.
De fapt, nici nu am de gând să scriu despre, oricum n-aș fi în stare. Trebuie să-mi aduc aminte că secțiunea aceasta, de cafea și poezie, e pentru incitat la lectură, nu pentru scris critică literară. Bun. Acestea fiind reamintite, mă întorc la tema mea: am băut multă cafea și am citit trei volume de poezii semnate de Radu Vancu, plus romanul Paradis, despre care am scris de curând în Eu, Arțarul. Atât am putut, până acum.
Mai sus ai avut un prim contact cu Frânghia înflorită (Casa de Editură Max Blecher 2022), un volum în care m-a tulburat contrastul dintre durerea provocată de sinuciderea unui tată și întâmplările mărunte din viața casnică a unui proaspăt tată. E mai mult de atât, dar te las să cauți și să descoperi.
Tot de lumea morții se apropie Radu Vancu și în Kaddish. Când am terminat de citit, am scris aici următoarele cuvinte: volumul este inspirat de Radnoti Miklos, poet omorât de naziști și aruncat în groapa comună. Atunci când soția lui l-a deshumat, a găsit în buzunar un carnet cu poezii. Poeziile lui Vancu nu imită poeziile mortului (asta nu știu sigur, dar sunt cumva convinsă că nu). Sunt dialoguri între oasele din groapa comună, versuri care ți se strecoară reci pe șira spinării, macabre și sensibile, de plângi și râzi pe aceeași pagină. Nu știu cum reușește să scrie așa despre moarte și nici nu cred că am mai citit poezii care să-mi stârnească un vârtej atât de amestecat de sentimente.
„În hârtia poemelor lui Radnoti, îmbibată de carnea & creierul & inima lui, se îmbibase de fapt tot umanul. (Numai când hârtia se îmbibă de corpul tău se cheamă că scrii cu adevărat.)”
„Eu zic că cine privește cerul privește în el însuși Nu știu dacă-i așa dar noi care din groapa comună privim numai pământul de deasupra noastră amestecat cu oasele noastre & cu resturile noastre de îmbrăcăminte chiar privim în noi înșine De 80 de ani mă uit neîncetat numai la pământul ăsta care suntem noi & te văd neîncetat numai pe tine Mă îngrozește gândul că într-o zi în loc să te văd pe tine voi vedea cerul”
Tot din Kaddish, o propoziție pe care am vrut să o țin minte:
Închei cu un volum de poezii mai vechi, apărut prima dată în 2009, reluat de Editura Tracus Arte în 2023: Monstrul fericit. Nici în cazul acesta nu scapi de un subiect greu, anume alcoolismul - privit direct în ochi, cu o pasiune care consumă până la capăt. Înfricoșătoare experiență, chiar și așa, nu abandona înainte să citești, nu e singura temă abordată în volum. Iată, de exemplu, cel mai sincer poem domestic pe care l-am citit:
Dragostea adevărată
Noi avem dragostea adevărată de 100 de ani,
din 97, primul an de facultate,
și ne certăm cu ochii macerați de ură & demență
& poftă de distrugere.
Acum e liniște, spargem nuci împreună,
scoatem cu grijă miezul alburiu, cât mai intact,
cât mai desăvârșit, cu circumvoluțiunile
neatinse de pofta de distrugere,
deși e inutil, pentru că oricum creierii vegetali
vor fi trecuți până la urmă prin holocaustul mașinii
de tocat.
Și râzi, și vorbești despre directoarea de școală evil &
nefé
și despre consilii profesorale, îți stă așa de bine
când le înjuri á la Tourette cu aerul tău de fetiță prea
cuminte,
cineva ne privește încordat de după perdelele
din mărgele colorate
din care e făcut acum aerul, cu ochii mijiți plini
de ură & demență & poftă de distrugere.
Atâta armonie, ciocănelele își fac treaba,
până la urmă reușesc și eu să scot un encefal perfect,
hipertrofic, genial, un geniu al poporului de nuci.
Râzi iar, apoi ridici ochi imenși către mine, tăcând,
mi se taie respirația și îl aud suflând astmatic
de după aerul gros. Asta e dragostea adevărată.Radu Vancu, din volumul Monstrul fericit, Editura Tracus Arte, 2023.
Cred că orice ai alege să citești din Radu Vancu, nu ai da greș. Aștept să aud și părea ta, dacă ai avut deja contact cu poezia, proza sau critica acestui autor.
Pentru lectură, recomand o cafea potrivită cu tema de mai sus, dar fără efectele neplăcute ale alcoolului. Unele ferme pun boabele la fermentat în butoaie de lemn de stejar, iar cafeaua care rezultă are arome subtile de rom și vanilie. Ce-am încercat până acum mi-a plăcut, un exemplu este o variantă de la Guido, Columbia Captain Mark. De savurat, la cafea și poezie.
Poți primi aceste notițe despre poezie și pe mail. Dacă nu ai primit, nu uita că trebuie să optezi pentru această variantă, ai detalii aici.
Iar dacă îți place, dă mai departe.