Ieri n-am mai ajuns la FIPB, m-au lovit treburi neterminate și o oboseală cruntă. Dar așa cum am promis, cât durează festivalul postez și eu pe aici câte ceva legat de poezie, în ciuda faptului că cititorii sunt extrem de puțini.
Dacă tot am absentat ieri, astăzi atrag atenția asupra a cel puțin două nume importante care lipsesc din festival: Svetlana Cârstean și Péter Demény.
Despre Svetlana Cârstean am scris deja de două ori, în Poezia mersului pe jos și în Poezie de martie, la feminin (6). O poetă minunată, o pierdere mare pentru festival, atât am de spus acum.
Al doilea nume pe care nu l-am regăsit în lista invitaților e Péter Demény - scriitor, poet, traducător, redactor-șef la revista Matca (apropo, tocmai s-a lansat noul număr). Am citit acum ceva timp volumul Scrisoare din savană și l-am redeschis acum …. fix la paginile de mai jos. Ce putea fi mai bine de atât, pe o pagină despre cafea, poezie și copaci?
Mini-festivalul Sub Copac continuă și mâine, sper ca azi să găsesc energie să ies din casă.
Aceste notițe poetice sunt gratuite și ajung pe mail la cei care optează pentru această variantă. Dacă te abonezi la Sub Copac (cu butonul de mai sus) nu primești automat și poeziile. Ai detalii și instrucțiuni aici. Toate poeziile sunt publicate în secțiunea cafea și poezie.
Iar dacă îți place ce ai citit azi, dă mai departe. Mulțumesc!





