A face lucrurile mai încet, în ritmul lor firesc și normal, a devenit crezul meu acum foarte mult timp. Am povestit și am scris de atât de multe ori despre asta că nu mai vreau să mă repet și aici și îmi cer scuze că nu voi oferi mai multe detalii celor care mă cunosc de mai puțin timp. Pentru context, fac doar o trimitere scurtă către un articol pe care l-am scris în vară, când am împlinit jumătate de secol - despre melci și nu numai. Iar pentru onestitatea acestor rânduri, spun doar că nu întotdeauna reușesc să-mi respect propriul crez.
Săptămâna aceasta Alex a fost din nou plecat într-o delegație, iar au am rămas singură cu câinele. În astfel de perioade am tendința de a lucra mult mai mult decât de obicei, ca să umplu spațiul și timpul. Melcul din mine uită tot ce și-a propus și apasă accelerația.
Am lucrat într-o veselie, așadar. Pentru cursul despre care am mai povestit, dar și o serie de melci (cu dedicație) care m-au făcut să desenez cu lacrimi de râs în ochi și care sper să ofere măcar un zâmbet și la tine. I-am încărcat pe magazinul meu și pot fi comandați oricând. Îi tipăresc la comandă și pot face chiar modificări la text și dedicație dacă ai alte preferințe. Cred că ar putea fi o idee simpatică de mărțișor sau 8 martie, dacă ceva de acolo se potrivește cuiva apropiat. Iar dacă preferi un original, dă-mi un mesaj și vorbim. Toți sunt lucrați manual, în tehnici diverse, doar textul și prelucrarea sunt digitale. Vezi mai multe detalii aici.
În paralel, pentru una dintre temele de la curs am decis să ilustrez ritualul meu zilnic de citit. Și am ales una dintre cele mai migăloase tehnici în care puteam lucra, desigur.
Sunt curioasă care sunt obiceiurile sau preferințele tale legate de lectură. Unde citești mai bine sau când, e ceva anume care te ajută sau te inspiră, un obicei pe care ți l-ai creat? Lasă un comentariu și povestește-mi, mi-ar plăcea să aflu. Iar dacă nu ai neapărat un ritual, spune-mi ce carte citești acum și cum ți se pare.
PS: n-am uitat de copacii abonaților, vine și rândul lor, a trebuit să mai și dorm câteva ore pe noapte măcar. Acesta este și motivul pentru care nu pot să scriu mai multe acum, sunt la capătul puterilor. Am nevoie de un weekend în care să ies din casă și să fac altceva. Îți doresc să te bucuri de Dragobete și mulțumesc pentru așteptare!
Aș vrea să am și eu o rutină l-a citit dar din păcate nu sunt destul de disciplinat. Am încercat să citesc măcar o oră seara înainte de culcare dar este imposibil deoarece nu cred că există un somnifer mai eficace pentru mine decât cititul: dacă reușesc să citesc câteva pagini e mare lucru iar după ce citesc a doua sau a treia oară aceleași rânduri închid “iluminatul”. Deci, cititul în pat (și în orice poziție comodă) cade așa că am încercat tot felul de soluții ca să pot citi fără să adorm. Îmi amintesc că acum vreo doi ani când citeam Jurnalul lui Mihail Sebastian am stat așezat pe podea rezemat de pat. În poziția asta incomodă pot să citesc mai multe ore fără să adorm. În ultimul timp însă (și datorită unor probleme cu ochii) am trecut aproape în totalitate la cititul de cărți audio. În felul ăsta pot să citesc (ascult) 1,5-2 ore cu căștile pe urechi atunci când fac plimbările mele aproape zilnice și până acum nu am adormit niciodată pe drum 😀.
Acum citesc Angela’s ashes de Frank McCourt.