Înainte de orice, vreau să știi că pentru pregătirea scrisorii de azi am avut nevoie de multe ore de documentare, din cel puțin zece surse, un timp și mai mare pentru desenat și editat, ca să nu mai spun că nici cuvintele nu s-au tastat singure în calculator. Lucrez la asta de trei săptămâni. Această scrisoare este momentan disponibilă doar pentru abonații cu plată, puțini, dar importanți pentru viitorul acestei publicații. Dacă te interesează subiectul (fapt care m-ar bucura și onora cu adevărat), poți încerca un trial gratuit sau îmi poți scrie mie și îți voi oferi acces pe o perioadă limitată, fără să îți reproșez ceva sau să cer explicații. Așa cum sper să se știe deja, scriu din suflet, investesc mult timp și entuziasm în ceea ce fac și îmi doresc ca la capătul celălalt al eforturilor mele să se afle niște persoane care să aprecieze și să fie cu adevărat interesate de ceea ce pot eu oferi.
Dacă ai orice fel de nelămurire, curiozitate, supărare sau întrebare, nu te jena și dă-mi un mesaj.
Frasinul, despre care am povestit în prima mea scrisoare inspirată de un arbore, își aștepta de mult perechea. Ce noroc pe mine că în lumea copacilor nu s-au inventat graba și discriminările, altfel sigur s-ar fi supărat cineva pe mine. Astăzi însă îi aduc jumătatea aproape și facem împreună un mare salt înapoi în timp, la momentul creației, așa cum a fost ea concepută în mitologia nordică.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Sub Copac to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.