În aer liber

Aer curat, arbori remarcabili și idei pentru timpul liber

E atât de primăvară că simt cum pereții apartamentului se strâng în jurul meu, o cămașă devenită prea strâmtă pentru sămânța din ce în ce mai grasă care vrea să iasă afară, eventual cu pocnet. Ca un dop de șampanie care după ce a tot scârțâit și s-a foit pe acolo, în gâtul dintre iarnă și primăvară, se aruncă chiuind în sus, fără să se gândească ce se va întâmpla cu el la aterizare, în dinții cărui cățel vigilent va nimeri.

Să petrec mai mult timp în aer liber, îmi spun, acum, cât nu-mi îngheață mâinile și nici nu-mi intră picioarele în asfalt topit. În aer liber. Aer liber? Îmi imaginez aerul captiv, într-o casă fără geamuri. Aerul închis, pedepsit, izbindu-se de pereți cu furia deținutului care știe că locul lui nu e acolo. Nu vrei să fii în compania lui. Aerul liber, în schimb, eheheee, cum mai zburdă peste pajiști, peste munți, peste orașe. Cum se mai joacă el cu păsările, cu puful de la plopi, cu păpădiile, pălăriile și pungile de plastic. Cum se revoltă, ca spirit liber ce e, când încearcă să scuture de pe el noxele, fumurile, bășinile. Dar și când se împodobește cu miros de pământ ud, cu ciripeli și cu flori la urechi, ce veselie!

Greu de întâlnit aerul liber în București, dar nu imposibil.

Duminică am băut cafeaua cu Petra, online, ca de obicei, direct din pădurea Băneasa. În timpul săptămânii am ieșit la alergat prin Parcul Circului, iar miercuri am ales să citesc despre arbori și mitologie, la umbra unor copaci din Cișmigiu. M-am simțit un om mult mai liber, în aer liber. Cine e liber, de  fapt, aerul, sau noi, cei care-l respirăm?