De la Copenhaga la Brașov, numai un zâmbet (1)

O plimbare veselă printr-un muzeu

Într-o dimineață ploioasă, într-un muzeu din Copenhaga, simt că omenirea îmi zâmbește.

Ușile abia s-au deschis, lumea nu a năvălit încă în Glyptotek și reușesc să mă bucur de o cafea în cea mai frumoasă grădină de interior, dintr-un muzeu. Nu știu dacă e efectul cafelei, al vegetației luxuriante din jur sau al arhitecturii, dar o stare euforică mă cuprinde și rămâne cu mine pe tot parcursul vizitei.

Muzeul are o colecție impresionantă de statui. Am fost dintotdeauna fascinată de sculptură. Poate e moștenirea și gena bunicului meu, poate e doar admirația pentru puterea demiurgică a sculptorului, pentru munca depusă și harul de a scoate la lumină, din materiale rigide, mișcarea, viața, emoția. Oricare ar fi motivul, mă impresionează mult această artă și nu îmi aduc aminte să fi zâmbit vreodată ca acum, în fața chipurilor vesele create de Jean-Baptiste Carpeaux (1827-1875).

Carpeaux’s ability to capture vitality and spontaneity is particularly evident in the special smile of many of his characters.

Așa începe. După ce chicotesc împreună cu personajele lui Carpeaux, continui să mă plimb prin secole și să răspund la zâmbetele primite.