Cu gândul la măslini

Când planul de acasă nu se potrivește cu cel de la malul mării

La scurt timp după ce am intrat pe brațul Sithonia din Halkidiki, pe 1 mai, primele mele strigăte de uimire au fost, în mod ciudat, nu legate de apariția mării, ci de măslinii foarte bătrâni pe care îi ocheam din mersul mașinii. Ne-am promis că ne întoarcem în zilele următoare, zile care ni se păreau atunci multe și lungi. Nu ne-am întors. Ne-am întors la București după o săptămână, dar pe lângă măslinii aceia nu am mai trecut. Așa se întâmplă când pleci cu planuri nerealiste în cap și când socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la târg.

„Poate că oamenii chiar dau tot ce-i mai bun din ei doar
atunci când sunt zdrobiți, ca măslinele.”

Anastasia Gavrilovici, lucruri simple, din volumul Industria liniștirii adulților, 2019

După o absență pe care am sperat, ca un elev neobișnuit să chiulească, să nu o observi, revin acum cu impresii de vacanță care nu trebuia să fie chiar vacanță, dar a devenit vacanță. O lecție învățată. Te invit să citești pe LumeaMare toată povestea, aici voi posta doar paginile din caiet care conțin doi copăcei, ambii de la terase - taverne. Așa e Grecia, cu măslini și pini care îmbătrânesc pe culmi și taverne care cresc la malul mării sau în punctele din care se vede cel mai frumos apusul.

Găsești pe LumeaMare paginile de jurnal (insuficiente) acompaniate de fotografiile lui Alex (suficiente). Te aștept acolo:

Data viitoare voi scrie mai mult și despre ce am mai citit, văzut și făcut în ultima vreme, dar pentru moment, pentru că se potrivește perfect, țin să-ți spun că dacă te vizitează vreodată vreo stare de lehamite sau te părăsește cheful de viață, citește sau recitește Zorba Grecul, de Nikos Kazantzakis. Mulți dintre noi am văzut filmul, dar și cartea e minunată. Am venit din Grecia cu poftă și mă delectez chiar acum cu ea:

„Trăiesc aici clipe de mari bucurie, fiindcă sunt foarte simple, plămădite din elemente eterne: aer curat, mare, pâine din făină de grâu, iar seara tovărășia unui uluitor Sindbad Marinarul, care, proțăpit în fața mea, deschide gura, vorbește, iar lumea se lărgește dintr-o dată. Câteodată, când vorba nu-i mai ajunge, îl vezi sărind în sus de doi metri și începe să danseze; alteori, când nici chiar dansul nu-l încape, ia santuri-ul pe genunchi și se pune pe cântat.”

Weekend inspirat!