Crăci pe craci

amintiri pictate, cu sau fără cireșe

Mă plimbam prin Bologna și din vitrina unui magazin m-a fluierat o jachetă cu cireșe. A fost ca-n povești, dragoste la prima vedere. Și tot ca în povești, am știut că relația noastră e imposibilă. Nu numai că prețul nu era încurajator, dar nici mini-rucsacul pe care îl aveam inclus în varianta cea mai economicoasă a biletului de avion nu ar fi tolerat o haină nou nouță. Iubirea a rămas în vitrină, iar eu am revenit acasă cu gândul că-mi pictez una și mai și. Am achiziționat o ”cămeșă” albă și largă de blugi (să fie loc pe ea), am cumpărat vopsele de textile și m-aș fi pus pe treabă. M-aș fi pus pe treabă dacă.

Pauză.

Știi cum arată o artistă care intră într-un magazin de artă? Nu arată. Și asta pentru că devine o gaură neagră în care dispar (după ce sunt achitate, să ne înțelegem) tot felul de obiecte, toate necesare, toate în mai multe variante. Nu se poate să intri după patru culori și să nu ieși cu unsprezece. Ai înțeles, am luat culori pentru cireșe și am mai luat câteva nuanțe frumoase, poate pentru blugii negri.

Revenind la subiect, pe ocolite: m-am apucat mai întâi de blugii negri, mi-am spus că e mai bine să mă antrenez pe un material închis la culoare, până îmi fac mâna. N-am avut un plan sau o schiță în minte. Am pus cracii pe o planșetă, planșeta pe un șevalet și ce putea să fie dacă nu crăci pe craci, adică un copac?

Altă pauză.

Între timp a venit

NineteenArtBean

(adică Petra) pe acasă și tot universul planificării s-a dat peste cap. În plus, ce crezi că face o artistă care are deja cam multe proiecte? Lucrează frustrată pentru că nu poate picta blugii personali decât la lumina becului, câte puțin în fiecare seară, atunci când mai are energie și pentru asta. Am crezut îi dau gata repede, într-un weekend, dar am reușit să termin într-o săptămână.

După încă o pauză…

… m-am apucat și de cireșe și sper din tot sufletul să port rezultatul final înainte de a trece la pantaloni scurți și tricou.

Sau sper la seri răcoroase de vară, în creierii munților sau în munții din creierii mei, că mi-e dor și de munte ca de cireșe. Cireșele sunt fructele mele preferate, dacă nu ți-ai dat seama deja. Urmate de rodii.

O rodie pictată prin anul I de facultate

Dar hai să termin cu cireșele mai întâi și mai vorbim. Îți arăt o poză la final, când o fi acesta. Iar dacă vrei și tu ceva ce iubești pe o haină, scrie-mi și vedem cum facem. Ține doar cont că mai devreme de iunie - iulie nu pot promite nimic, mai ales dacă e ceva mai complicat.

Apropo de complicații. Când eram prin liceu, în plin comunism, nu existau tricouri cu trupe sau diverse vedete ale timpului (ale timpului din vest, nu cel mioritic). Sigur că ascultam și noi muzica de afară - mai pe față, mai pe ascuns, dar obligatoriu piratată. În clasa a noua, când îl iubeam pe Prince și nu dădusem încă de metal, am vrut foarte mult o bluză cu portretul lui. Și ce putea să facă mama mea? Mi l-a pictat. Cu vopsele în ulei, nu erau alte variante și șmecherii atunci. Țin minte și acum cât de mândră am fost, la balul bobocilor. Și mai țin minte cum mirosea. Aia era, nu puteai să le ai pe toate. Una peste alta, e o amintire frumoasă și e o o parte din transformarea mea în adolescent și adult pe care o port încă în mine acum, când mi se face brusc poftă de o porție de cireșe… pe o jachetă albă.

Tu ce amintiri ai care s-au transformat astăzi în obiceiuri sau preocupări noi? Ce întâmplare sau nostalgie din trecut a apărut pe neașteptate și te-a pus la lucru? Sunt foarte curioasă să citesc, te rog să împărtășești cu mine.