Binecuvântata depresie post-călătorie

și o veste foarte bună

— Bună, depresie!
— Bună, Roxana!
— Îți sunt recunoscătoare că exiști...
— ?!!?
— Vorbesc serios, ești semn că mi-am permis să plec atât de mult de acasă, că am văzut locuri frumoase, că am schimbat aerul, că am învățat lucruri noi. Mulțumesc!
— Bine, bine, treci odată la subiect...

Vestea bună e că m-am întors. Vestea mai puțin bună e că în perioada aceasta nu am fost decât pe jumătate în vacanță. Copengaha a fost vacanță. Jazz in the Park a fost vacanță. La Brașov am simțit doar un aer de vacanță și ce aer, tare greu mi-a fost să stau prin casă când afară era atât de frumos! Am avut treabă, pentru proiectele mele și pentru câteva măsele care strigau după îmbunătățiri și reparații. Revin asupra acestui aspect în scrisoarea următoare. Chiar și așa, am văzut și făcut lucruri frumoase, despre care voi povesti curând (simt se lasă cu un comics, ține-mi pumnii).

Pentru astăzi am o poveste accesibilă doar pentru abonați și o veste foarte bună, adresată tuturor părinților din București care au copii între 9 și 14 ani.

În vacanța de toamnă, în săptămâna 28 octombrie – 1 noiembrie, am fost invitată să fiu antrenor într-un atelier de jurnal de călătorie, jurnal pe care am propus să-l abordăm cât mai creativ cu putință. Abia aștept să văd cum va fi și am sentimentul că idea aceasta se va dezvolta pe viitor și în alte direcții sau pentru alte vârste, nu crezi că ar merita? Deocamdată am de trecut examenul la care mă va supune un public foarte pretențios, părinții știu ce spun. Și am emoții adevărate, pe lângă entuziasmul maxim. Aruncă un ochi și te rog să dai mai departe vestea, la prieteni care se califică. Sunt doar 8 locuri disponibile, un colectiv mic în care putem interacționa și lucra așa cum trebuie. Unde mai pui că implică și o deplasare a copiilor la munte. Toate detaliile sunt pe site-ul Academiei Motanov.

Între timp a mai apărut pe piață un nou număr din Observator cultural, cu o nouă poezie de dragoste și o nouă ilustrație, la care am lucrat cât am stat în Brașov. Poți citi poezia și comentariul lui Claudiu Komartin aici.

Tot între timp am fost și la primul curs din seria „Cum scriem”, ținut de Cristian Fulaș. E mai degrabă un (dis)curs despre ce înseamnă literatura, iar după prima ședință am rămas cu sentimentul că pentru a atinge iluminarea trebuie doar să te afli în preajma oamenilor potriviți. În timpul discuției și pe drum spre casă, gândindu-mă la ideile împărtășite, am avut câteva revelații, am luat niște decizii, dar nu pot să povestesc acum despre ele pentru că mă tem să nu fie alte baloane de săpun care dispar așa cum au apărut, sunt specialistă la asta.

Acestea fiind spuse, invit abonații într-o bulă din mintea și istoria mea. Mai jos e un text pe care l-am scris în Brașov, pe care e foarte posibil să mai lucrez, să-l editez sau să-l șterg, de aceea nu-l fac încă public.