Cum te simți, la 51? m-a întrebat Petra, de dimineață. La fel, i-am răspuns.
M-am gândit după aceea că nu cifrele ne fac să ne simțim într-un anumit fel. Dar vine, cu siguranță, o vârstă de la care începem să devenim conștienți de faptul că, dacă nu simțim nicio schimbare, e foarte bine.
Dacă nu mă doare, dacă pot încă să fac ceea ce doresc fără ca o parte din mine să zică „ba nu”, e un lucru minunat și e tot ce aștept, momentan.
Cu gândul acesta întâmpin vârsta de 51 de ani. Jumătatea de secol împlinită anul trecut m-a emoționat și am așteptat-o cu mult mai mult fast - acum îmi dau seama și că nu am mai scris nimic de foarte mult timp, pe blogul personal. Anul acesta însă stau în cochilie, cu aerul condiționat pornit. Mă bucur de Alex, de Petra, iar prezența lor e cel mai mare cadou.
Plănuisem să scriu despre cum a fost în Danemarca, dar întâlnirea cu Petra s-a prelungit până acasă, a venit special împreună cu noi, ca să petrecem ziua aceasta împreună. Mâine își ia zborul înapoi, așa că mă veți ierta pentru că am ales să folosesc puținul timp pe care îl avem împreună altfel decât scriind despre momente care au trecut. Nu facem nimic special, doar respirăm același aer fierbinte de București, împreună. Ne bucurăm de tabieturi vechi, ne aducem aminte că e greu când două generații diferite împart aceeași casă și ne bucurăm că ea are parte de un loc mult mai liniștit și mai aerisit în care să trăiască, deși e cam departe de noi. Dar despre asta povestesc, cu siguranță, în scrisoarea următoare.
Azi dimineață am primit felicitarea de mai jos, desenată de Petra. Pentru cine nu știe, ador mominii lui Tove Jansson. Mi s-a părut perfectă.
La multi ani cu sanatate si multe impliniri, Roxana!