Că am scris despre Dunăre ai aflat deja. Nu ar trebui să mă mire că exact după ce am publicat articolul am ajuns, la cafeaua și poezia de dimineață, la capitolul dedicat lui Boris Hristov, în revista Poesis Internațional 36 (am mai ales ceva de acolo acum puțin timp, vezi o trimitere la final). Dacă nu ai auzit de el până acum e ok, nici eu. Fur o propoziție din revistă, ca să ținem minte - și eu, și tu: Anul acesta, cu ocazia împlinirii a 80 de ani, Boris Hristov a fost sărbătorit în Bulgaria ca „poet național”.

Poezia de mai jos e din categoria „aș fi vrut să o scriu eu” - dacă aș fi scris poezie. Sper să îți placă.

Cu drag, soare și ploaie atât cât e nevoie,

Os de păpădie

Soarele prânzește. Își slăbește cureaua.
Bea vin - gâtul i se înroșește.
Mă inundă... Și nu mai pot rămâne imobil
în eprubeta acestei zile.

În jur, viața tună și năvălește.
Și, cu toate că o procesiune va trece,
strâng pălăria în mână și-mi spun
că moartea nu există – nici nu are cum.

Chiar dacă o să mor, eu tot m-aș arăta
în ochiul unei vrăbii și v-aș privi dintr-un copac.
Sau, cu mersul impozant al unui gândac,
aș traversa curtea vecinului în zori.

Aș fi spinul, călcat din greșeală,
sau greierele cu glas răgușit de umezeală.
Sau, mai bine, rugul ce se joacă
cu coada răsucită a unui mielușel.

Aș fi un șoarece, în jurul temniţei
m-aș lua la întrecere cu ceilalți șoricei.
Sau păpădia care, printr-un firicel,
ascultă durerile întregii naturi.

Sau poate - cuvântul ce mă așteaptă pe piatră
(moartea cuvântul nu-l poate birui...)
Aud cum crește osul păpădiei mele.
Bine ar fi să-l auziți și voi într-o bună zi.

Boris Hristov, din revista Poesis Internațional 36, Casa de Editură Max Blecher

Din categoria cu ce mai scăpăm de dependență și cum mai reducem cantitatea de cafea consumată, azi propun o variantă decaf pe care am descoperit-o recent, una dintre puținele pe care le pot consuma fără să strâmb din nas:

Iar dacă mai vrei un shot și ți-a scăpat colecția de mai jos:

Astăzi e ziua internațională a poeziei, un prilej să îți amintesc câtă nevoie avem de acest gen de literatură și cât de mult au poeții nevoie de noi, să-i cumpărăm, să-i citim, să povestim despre versurile lor. Sunt de părere că nu există limită de vârstă și nici cititor care să nu facă loc și volumelor de poezie (fie ea și în proză) pe rafturile bibliotecii personale. La poezie trebuie să te întorci ca la propriul suflet, nu-l poți niciodată abandona.

Subscribe now

Încerc să țin notițele poetice scurte și nu excesiv de invazive (în căsuța ta de mail), pentru a nu deranja, dar dacă ți-ai dori să revin la o frecvență mai mare nu trebuie decât să-mi lași un comentariu, câteva încurajări m-ar putea mobiliza.

Leave a comment

Astăzi, de ziua internațională a poeziei, am ales câteva versuri potrivite cu ocazia, dar și cu tema acestei publicații, din Poesis Internațional 36 (o revistă foarte frumoasă publicată de Casa de Editură Max Blecher, un punct ideal de început pentru oricine simte nevoie să ia pulsul poeziei contemporane și nu numai, minunată prin amestecul de voci, stiluri, țări și teme)

În primul rând, poezia există, ne amintește Eloy Urroz, scriitor mexican născut la New York în 1967:

Poezia există

Poezia există,
supraviețuiește fără de început
și nu stă,
ci se reînnoiește mereu,
femeie splendidă cu pielea schimbătoare,
viperă iridiscentă,
lumină solară jupuită.
Poezie a marilor zăpezi,
croncănit răgușit
care șerpuiește
pe când soarele moare,
pasăre furioasă și târâtoare.

Elloy Uroz, în Poesis Internațional 36 

Durs Grünbein, poet născut în 1962 la Desda susține aceeași idee, scriind despre poezii:

„Ele există, căci în vers zbori cu viteza ideii,
Căci fiecare curs al vieții deraiază altfel,
fiecare țipăt se pierde-n albastrul cerului.
Limbambuli suntem noi, încâlciți în polilog,
și n-am putea spune care epocă
este a noastră, când somnul răpește corpul.
Doar că există miturile care mână istoria,
iar unele poezii pot salva vieți.”

fragment din Ipoteză, de Durs Grünbein, în Poesis Internațional 36 

Mai aleg două fragmente în care același autor arată că dragostea pentru poezie nu împiedică o privire lucidă:

„Acum, că nu mai există niciun cult al versului,
studiul împletiturilor poate să-nceapă,
petele și rupturile în toate texturile.
....
Acum că există poezii ca hârtia de-mpachetat,
simple, practice pentru uzul casnic,
ploaia poate fi, simplu, vremea de-afară,
iar soarele poate asfinți neobservat.”

fragmente din Teoria semnelor, de Durs Grünbein, în Poesis Internațional 36 

Ar mai fi mulți alți poeți din care aș vrea să citez, din aceeași revistă, închei totuși cu un poem care rimează cu această publicație și ne reamintește ce alte nevoi mai avem, pe lângă poezie, de Freiderike Mayröcker (poetă și prozatoare austriacă, 1924-2021).

de ce ai nevoie

de ce ai nevoie? de un copac de o casă pentru
a măsura cât de mare cât de mică viața omului
cât de mare cât de mică dacă te uiți în sus la coroană
și te pierzi în frumusețea verde luxuriantă
cât de mare cât de mică cât de scurtă
viața ta comparată cu viața copacilor
ai nevoie de un copac, ai nevoie de o casă
nu doar pentru tine de un simplu cotlon un acoperiș
să stai acolo să te gândești să dormi să visezi
să scrii să taci să-ți vezi prietenul și
astrele iarba floarea cerul

pentru Heins Lunzer

Freiderike Mayröcker, în Poesis Internațional 36 

Lângă revistă stă, de data aceasta, o infuzie foarte bună de plante. Cum spuneam și în notița anterioară, încerc să nu mai beau cafea în fiecare zi, dar păstrez obiceiul de a citi poezie „la cafea”, în fiecare zi.

Dacă ai ajuns până aici și mai ai un minut, m-aș bucura să-mi spui dacă vreuna dintre scrisorile mele te-a inspirat să iei vreun volum de poezie de pe un raft, nu neapărat din autorii recomandați, orice altceva. Lasă mai jos un mesaj când poți, spune-mi ce ai descoperit sau ce ai mai citit, îmi vei face weekendul mai frumos.

Leave a comment

O zi poetică îți doresc,

Un volum ca Norii, de Laus Strandby Nielsen, a venit exact ca primăvara asta din ultimele zile. Nu pot să cuprind în câteva versuri toată frumusețea poeziei, nici să copiez prea mult pentru că n-ar fi deloc în regulă, când vine vorba de drepturi. N-ai ce face, va trebui să mă crezi că merită citit integral și, dacă nu e așa, aștept reclamații.

Leave a comment

Nu mai spun că e tradusă din daneză, o limbă despre care am aflat cu lux de amănunte cât de grea e. Laus Strandby Nielsen s-a născut în orașul în care studiază fata mea acum, iar Flavia Teoc, minunata traducătoare, locuiește, scrie și publică tot în Danemarca. Iar norii mă obsedează de câțiva ani buni. Nimic întâmplător.

„E limpede 
că norii sunt precum poeziile,

nu ascund nimic altceva
decât lumină,

și este la fel de evident 
și de bine

că poeziile sunt un fel de nori. Aici
acum, așa cred
când ies afară cu fruntea sus

spunând: există cel puțin 
tot atâtea feluri de nori
câte feluri de oameni în lume.”

„Există o legătură directă
între soare și suflet.

Când un nor trece înaintea soarelui
ridicăm privirea să vedem

dacă norul de pe cer
este asemănător cu cel din noi.

Dar întotdeauna există o diferență.
Pentru noi, în clipa asta, diferența de numește Aarhus.”

din volumul Norii, de Laus Strandby Nielsen, Casa de Editură Max Blecher

Subscribe now

De data aceasta nu recomand cafea alături de poezie, așa cum pare. Ce ai văzut că a mai rămas în ceșcuță e cacao obținută prin aceeași metodă prin care prepar un V60, acasă. Nu merge cu orice fel de cacao, preferabilă e una de specialitate, prăjită mai ușor și măcinată pentru această procedură. Am găsit-o la OTOTO, e de la Ander, iar aici ai rețeta. Nu e scumpă, dar o ceșcuță costă semnificativ mai puțin decât un espresso la o cafenea. Pentru mine merită, ca alternativă la pofta tot mai greu de controlat de cafea. Aromele sunt superbe și n-au nicio legătură cu altă cacao găsită în supermarket, poate doar cu anumite ciocolate care țin la originea boabelor folosite.

Cam atât pentru azi. Nu uita că am stabilit data și pentru prima întâlnire a Clubului de scrisori adevărate, am făcut și câteva sugestii de lectură, dacă vrei să vii e important să completezi adresa ta de mail în formular, vezi mai multe detalii aici. Te aștept și pe chat.

Citind Arteziana, mi-am amintit că harul Svetlanei este de a identifica o temă (de fiecare dată interesantă și eventual puțin abordată în poezie) și a o transforma într-o poveste în versuri. De data aceasta tema este prietenia între fete. Ce surpriză frumoasă!

„două fete sunt două fete
între ele ceva o să meargă mereu foarte bine
vrei să fii prietena mea vrei
îmi e dor de când aveam 16 ani
beam fernet și fumam într-un apartament îndepărtat
din alt cartier decât al meu
cineva pornea pick-upul
kate bush începea să danseze în cameră
să acapareze seara
........”

Fragment din volumul Arteziana, de Svetlana Cârstean, Editura Nemira, 2025

Am citit volumul de mai sus, după un timp l-am recitit. Nu mi se întâmplă des să revin atât de curând asupra unor cărți, chiar dacă sper mereu să îmi permit acest lux. De data aceasta am făcut-o pentru că am simțit nevoia și pentru că versurile Svetlanei mi-au trezit amintiri și m-au făcut să mă gândesc la prieteniile care au contat sau care contează încă pentru mine.

„mai știi vremurile acelea în care n-aveam decât o stropitoare
și udam fiecare florile din grădina celeilalte”

Fragment din volumul Arteziana, de Svetlana Cârstean, Editura Nemira, 2025

Prietenele care vor citi notița poetică de astăzi vor ști că despre ele e vorba. Nu pot să mă exprim în versuri, dar pot să spun că-mi este mereu dor, că aș vrea să avem mai mult timp una pentru alta, că-mi pare rău că nu am inițiativă mai des și că distanța, ba pe alocuri chiar fusul orar, ne îndepărtează mai mult decât am vrea.

„povestind prietenia nu ajungi nicăieri
ieși afară la joacă”

Fragment din volumul Arteziana, de Svetlana Cârstean, Editura Nemira, 2025

Volumul este în clipa asta redus pe site-ul editurii și cred că ar putea fi un cadou minunat pentru o prietenă, alături de unul dintre melcii mei, desigur ;)

Ca note și coincidențe amuzante, luna aceasta am citit Candid, de Voltaire - pentru cine știe, e o grădină care trebuie îngrijită și stropită și acolo. Iar în ianuarie 2025 vizitam o expoziție din Slovacia și mă uitam lung la un tablou de care coperta de mai sus mi-a amintit. Îl prezint și eu, într-o trilogie de mișcare.

Despre Svetlana am mai scris de câteva ori:

Subscribe now

Toate notițele poetice sunt publicate în secțiunea cafea și poezie și accesul la ele rămâne gratuit, în arhivă. Dacă îți plac, poți să le dai liniștit mai departe. Mulțumesc!

Share

Dacă n-ai auzit despre Paul Celan, poetul evreu de origine română care a scris în germană și a fost profund marcat de trauma holocaustului, nu trebuie să te simți nu știu cum. Nicio grijă, nici eu n-am auzit de el până când nu m-am întâlnit cu lucrările uriașe ale artistului german Anselm Kiefer. La el am văzut primele versuri din Celan și așa mi-am pus întrebări și am aflat de originea poetului. Dar momentul, MOMENTUL!, timpul să-l citesc a venit mult mai târziu.

Și ce timp e mai bun să te ia durerea de cap în fiecare zi, după micul dejun, la cafea și poezie, dacă nu de sărbători? Sunt eu pusă pe glumă, dar asta nu înseamnă că nu apreciez un geniu, când îl întâlnesc. Ironia nu se adresează autorului, în acest caz, ci mie însămi, o oarecare cititoare care nu se simte încă suficient de pregătită pentru nivelul acesta. Am bănuiala că nici cei mai cei avizați nu se simt 100% pregătiți pentru toate răsucirile și invențiile de limbaj, simbolurile și referințele mai mult sau și mai mult ascunse, etc. Nici nu vreau să-mi imaginez cât a fost de greu de tradus.

Citesc și recitesc câteva poezii pe zi. Recitesc până le prind ritmul, nu întotdeauna și sensul. Și nu mă doare capul, am glumit, înțelepciunea veche românească ne învață și dovedește, zi de zi, că prostia nu doare. După primele pagini am simțit totuși nevoia să cer ajutor și am început cu ceva ușor, de pus pe rană, o biografie romanțată. Da, știu, nu e purul adevăr, dar îmi place cum scrie Cristian Fulaș și acum l-am apreciat și mai mult pentru curajul de a intra în vocea poetului și de a susține narațiunea unei vieți atât de complicate la persoana întâi. Ce-a făcut el aici nu a fost nici pe departe ușor și părerea mea este că i-a ieșit minunat.

Pe lângă această biografie, am mai comandat două cărți despre Celan, cu mai puțină poveste și mai multă analiză, sper să mă acompanieze în lecturile de dimineață. Nu mă dau bătută, așa că această notiță va avea măcar o continuare în viitor. Iar ție îți las o poezie care mi-a plăcut mult și nu-ți va provoca dureri de cap. Nu toate poemele sunt atât de dificile pe cât le-am făcut eu să pară, ca să mă laud.

Corona

Toamna-mi mănâncă frunza-i din mână: suntem prieteni.
Noi timpul din nuci îl cojim și-l deprindem să treacă:
în coajă, înapoi, timpul se-ntoarce.

În oglindă-i duminică,
în vis se doarme,
gura rostește-adevăr.

Ochiu-mi coboară către sexul iubitei:
ne privim,
ne spunem ceva-ntunecat,
ne iubim unul pe celălalt ca mac și memorie,
dormim ca vinul în scoici,
ca mare-n raza de sânge a lunei.

Noi stăm îmbrățișați în fereastră, ei se uită de pe stradă la noi:
e timpul ca omul să știe!
E timpul ca piatra să consimtă-a-nflori,
ca nerăbdării să-i bată o inimă.
E timpul ca timpul să vină.

E timpul.

„Noi timpul din nuci îl cojim și-l deprindem să treacă: / în coajă, înapoi, timpul se-ntoarce.” sau „E timpul ca piatra să consimtă-a-nflori, / ca nerăbdării să-i bată o inimă. / E timpul ca timpul să vină.” Simt nevoia să repet pentru că nu știu ce-aș putea să zic mai mult și mai bine de atât. Da, e timpul pentru Paul Celan.

Va urma.

Subscribe now

Toate notițele poetice sunt publicate în secțiunea cafea și poezie și accesul la ele rămâne gratuit, în arhivă. Dacă îți plac, poți să le dai liniștit mai departe. Mulțumesc!

Share

Am ales rânduri scrise de poeți care sunt și părinți, cuvinte care răsar ca niște flori fragile în câmpuri poetice uneori minate, versuri care capătă brusc o altă tonalitate oriunde s-ar afla, fie că e vorba de volume dedicate în totalitate experienței de creștere a unui copil sau de familie, cu probleme specifice sau generale, fie că apar ca niște oaze între poezii cu o încărcătură contrastantă, diferită (până la un punct). Vocile sunt variate, dar ceea ce am observat, citind câțiva autori români, e că toți își schimbă într-un anumit fel tonul atunci când subiectul aparent mic se dovedește a fi cel mai mare și mai greu de înțeles din viața noastră, a tuturor.

Subscribe now

Pentru a respecta o anumită lungime, va trebui să aleg doat câțiva poeți, cei cu volumele cărora am interacționat recent, la cafeaua de dimineață. Îți recomand oricum o cană responsabilă de cafea la filtru sau V60, incursiunea noastră nu va fi una scurtă. Sigur că s-ar putea completa și tind să cred că va exista la un moment dat și o continuare, dar astăzi îți propun să-i citim pe Anca Chimoiu, Ștefan Manasia, Ștefania Mihalache, Alex Moldovan și Radu Vancu.

Anca Chimoiu

Anca Chimoiu a lansat de curând volumul Femeia Zepelin. Ea e vocea mamei care crește doi copii singură, cea care are de luptat cu obstacolele de zi cu zi, cu oboseala și cu mobila de la IKEA, asta ca să rezum foarte sec o frumusețe de volum despre care nu am apucat încă să scriu, așa că profit să ți-l recomand și sper, chiar sper că versurile de mai jos te vor convinge să-l cumperi.

Prin ochii Ioanei

Într-o zi
mi-ai îmbrățișat 
genunchii
ești cea mai bună 
dintre toate mamele
pe care le-am avut
în alta
m-ai luat de mână
mami, ești tu?
tu ești? 
mamele sunt ființe perfecte
și când arată 
de nerecunoscut.

Anca Chimoiu, femeia zepelin, Casa de Editură Max Blecher, 2025

„Mamele au multe de făcut
pe lumea asta
crize de nervi
de trei ori pe zi
dimineața la prânz și seara
preferabil la aceeași oră
ca un ritual de familie.”

Fragment din Șmotru, Anca Chimoiu, femeia zepelin, Casa de Editură Max Blecher, 2025

cea mai bună dintre lumile

despre vara
care iar
a trecut,
despre copiii
care cresc
prea repede
și nu mai pun întrebări
pentru că au aflat
deja totul,
în timp ce tu
nu mai știi nimic,
despre tine care
nu mai ești ce-ai fost
și nu vei mai fi,
despre primăvara
care n-a venit,
despre ziua de azi
care nu e încă ieri,
despre ziua de mâine
care n-a fost
și nici nu va fi,
despre lumea aceasta
cea mai bună
dintre 
toate
posibile,
despre prea plin,
despre prea gol,
despre vacuum,
despre găuri negre,
despre pubisul întunecat,
despre mister,
despre sărut,
despre moarte.

Anca Chimoiu, femeia zepelin, Casa de Editură Max Blecher, 2025

Ștefan Manasia

Cărțile de poezii semnate de Ștefan Manasia au stat pe masa mea în ultimele luni. Dintre versurile lui uneori bizare, încărcate cu semnificații și trimiteri care nu sunt ușor de descifrat, răsare din când în când toată gingășia de care este capabil un tată.

SURSELE OBSCURE

                                   Fiecare copil trebuie să se autoeduce
                                  Otto Frank

Uite o unghie deasupra blocului.
Ce unghie?
Acolo, îi arăt, după colț.
AAAAA, aia e luna, tati, sau o felie de pepene.
Prea albă, poate o lămâie necoaptă,
comentăm apariția stranie pentru 
o zi de septembrie la prânz.
Sau litera D, spune Estera.
D mare de tipar, la asta nu m-am gândit,
Dominguez, care l-a pe Brauner.
Îmi dai voie să folosesc imaginea?
S-o furi? La ce-ți trebuie? e, toată, mirare.
Poate scriu un poem.
AAAA, bine, tata,
și ne îndreptăm spre cinema Victoria
sporovăind despre sursele obscure
ale poeților.

Ștefan Manasia, Sursele obscure, ediția a II-a, Casa de Editură Max Blecher, 2025

MIRMIDON

Când vrei să-mi faci cu ochiul și de fapt
Îi închizi pe ambii, zâmbind. Când coborâm
Scările, când ascultăm muzică, după ce tocmai
Învățaseși să mergi, să sari pe trambulină
Să te dai - ajutat de mine - pe tobogan:
APLAUZI. Cu mânuțele durdulii, cu degetele
Acoperite de pernițe. APLAUZE. Mai mult
Te sperii decât te doare. APLAUZI. Setea.
Foamea. Pofta ta de porumb fiert.
Felul inocent în care alergi la ceilalți copii,
Căutându-le prietenia, chiar dacă ei îți dau
Peste degete și îți mai trântesc jucăriile.
Le zâmbești și îi mângâi. Le iubești
Pe chinezoaicele agresive și nu știi că
Asta se cheamă submisivitate. 
Ești omulețul după care m-am topit.
Un mirmidon. Și alegi de fiecare dată
Mașinuța retro, zoomorfizată pe care 
Aș fi preferat-o odinioară și eu. 

Ștefan Manasia, Sursele obscure, ediția a II-a, Casa de Editură Max Blecher, 2025

Ștefania Mihalache

Am prezentat deja frumosul volum al Ștefaniei Mihalache aici, acum extrag doar câteva versuri care susțin tema de astăzi.

Exit

Imediat după naștere
se elimină placenta
și-n locul ei rămâne mama.
Din mamă nu poți să ieși ca din placentă,
iar din placentă poți să ieși
cum ai lăsa un colac de înot în jos pe glezne
și ai păși în afara lui.
Dar din mamă nu.

Ce ființă poartă în ea
o elipsoidă cosmică
plină de nutrienți stelari
și caută în același timp 
să cumpere
un material cu flori
pentru o bluză
care s-o facă să se simtă mai veselă?

Ștefania Mihalache, Sunt liniștită, mi-e frică, Editura Paralela 45, 2024

„Când copilul meu
de doisprezece ani
a spus „sinucidere”
m-am uitat fix la meteoritul
care se apropia cu viteză
de pământ,
- în spatele meu oamenii fugeau și clădirile se prăbușeau -
l-am așteptat
și i-am tras două palme peste biata lui față de piatră.”

Fragment din Când copilul meu a spus, Ștefania Mihalache, Sunt liniștită, mi-e frică, Editura Paralela 45, 2024

Alex Moldovan

Și a lansat acest mic volum recent, o ediție de buzunar care, în ciuda dimensiunii, cuprinde multă emoție, disperare, durere. Cuvintele aparțin unui tată al cărui copil suferă de ADHD, o afecțiune care nu am înțeles niciodată cât e de greu de dus, cel puțin până nu i-am citit poemele.

viața fără concerta

alex nu se oprește niciodată din vorbit
vorbește dimineața
vorbește peste zi și desigur seara

ar vorbi și noaptea
dacă n-ar fi obosit de la atâta vorbit

vorbele lui cresc întruna
cresc și tot cresc până nu le mai vezi de mari ce sunt

mai mari decât grijile zilnice
planurile de viață și micile noastre speranțe

mari ca un cer care se deschide
cât o groapă în care să încapă
tatăl lui alex

în weekend

tatăl lui alex a băut prea mult și a căzut
s-a julit la picior

a făcut o crustă groasă
care după câteva zile începe să pice

e plină casa de bucățele din tatăl lui alex

când va aspira
nu va mai rămâne nici urmă din el pe jos

Alex Moldovan, Stabilizatori de stare, Editura OMG, 2025

Radu Vancu

Despre Radu Vancu nu mă voi sătura niciodată să vorbesc, dar am făcut-o deja aici, așa că trec direct la subiect.

„Sebastian e un parc de distracții dintr-o cărniță gânguritoare. După o noapte în parcul ăsta, te trezești înfășurat în sudoare ca-ntr-o vată de zahăr. Lipicioasă, topitoare. Toată ziua ronțăie la tine cu gurița roză, extrăgându-te cu răbdare din zaharoză. Ca la urmă să te scoată de două ori mai curat și mai viu. De sub vernixul dulce ieși fără cută, fără pliu. Apoi te leagănă repede-repede în palmele grăsuțe, privindu-te lacom, numai ochi și fălcuțe.”

Radu Vancu, Sebastian în vis, Editura Tracus Arte, 2010 

Și un final potrivit, tot de la Radu Vancu:

[Poezia-ca-artă-de-familie: formula poate părea minimalistă, însă la drept vorbind e taman pe dos, de un maximalism utopic. Lui Tolstoi îi trebuiau cam două mii de pagini zdravene ca să scrie ca lumea despre o familie. Thomas Mann, în miezul secolului vitezei, se descurca cu vreo mie. Chiar și în epoca twitter, a topi mia de pagini în lama de ras a unei cărți de poemașe mi se pare, spuneam, un proiect crâncen de minimalist. Fiindcă, dacă orice om e un univers, cum dictează clișeul, atunci orice familie e un plurivers. În care încape totul - și chiar contrariul lui.]

Radu Vancu, Frânghia înflorită, Casa de Editură Max Blecher, 2022

M-am lungit deja prea mult, dar nu mă opresc înainte de a te mai trimite către alte patru volume care tratează „poezia ca artă de familie” într-un mod cuprinzător și inedit, din care mi-ar fi fost greu să aleg doar o parte mică:

Simona Sigartău, Singuri sub râsetele familiilor perfecte, Casa de Editură Max Blecher, 2024

Cristian Popescu, Familia Popescu (Opere I), Editura Tracus Arte, 2015 sau antologia Moartea mea din flori, Casa de Editură Max Blecher, 2025

Péter Demény - Scrisoare din savană, Editura Cartier, 2024

Subscribe now

PS: În mod neplanificat și fără legătură cu poezia contemporană românească, am dat peste următorul paragraf în romanul „Dragoste în vremea holerei”, de Gabriel García Márquez:

Nimic de completat, deși sunt sigură că ar mai fi multe de spus. Dacă ai și tu exemple de poeți / poete / prozatori care n-au putut să nu scrie despre cum se simte să fii părinte, te rog să mă completezi.

Leave a comment

Pentru noi e primul Crăciun în care nu vom putea fi alături de fata noastră, ba mai mult de atât, au mai apărut și alte necazuri în familie care ne-au dat peste cap și rămășița de spirit, atât cât mai era. Cred că aceasta este ultima sau penultima scrisoare pe anul acesta, va mai urma o ultimă colecție de creaturi și povestiri de advent, dar sper din suflet că sărbătorile tale vor fi liniștite și așa cum ne-am dori toți să fie, cu liniște, sănătate și în compania celor dragi! Și nu în ultimul rând, cu lecturi plăcute!

Share

Toate notițele poetice sunt publicate în secțiunea cafea și poezie. Dacă nu vrei să le mai primești pe mail, te poți dezabona doar de la această secțiune, află aici cum sau scrie-mi mie direct.

Iar dacă îți place ce ai citit azi, dă mai departe. Mulțumesc!

Share

Am ales ultima poezie din volum și, pentru că mi-a plăcut foarte mult ideea, mi-aș dori să te provoc să faci și tu o confesiune, în același spirit, dacă tot ne apropiem de bilanțuri și final de an. Spune ce NU ai făcut și hai să continuăm împreună poezia.

Acum tu:

Leave a comment

Toate notițele poetice sunt publicate în secțiunea cafea și poezie. Dacă nu vrei să le mai primești pe mail, te poți dezabona doar de la această secțiune, află aici cum sau scrie-mi mie direct.

Iar dacă îți place ce ai citit azi, dă mai departe. Mulțumesc!

Share

Pentru ilustrația mea, am plecat în primul rând de la poemul care dă titlul volumului, apoi am exploatat imaginea în și din oglindă pentru că, așa cum am aflat din dosarul publicat în revista Poesis International 31, în poloneză „świecidlo” e un joc de cuvinte și o combinație între a străluci și oglindă. Am regăsit tema oglinzii în mai multe poezii la Aleksander Wat:

„Și-apoi din nou în vila tot mai întunecată
privesc insistent pătratul oglinzii.
În pătratul oglinzii e dreptunghiul ferestrei
și în fereastă - o salcie
dar una așa
ramificată
în coroana încurcată a rămurelelor subțiri
neagră și de un celadon
a cărui strălucire colorându-se în trandafiriu n-ai cum s-o cânți.” 

(Fragment din Scrisoare, 1947)

sau aici:

„Trupul și se înverzește de groază
Când te trezești în noapte. Ca să ții piept spaimei
cu demintate,
stai gol în fața oglinzii cu o lumânare în mână.
Fiecare fir de păr de pe corp
de groază leșină
de frică înțepenește.

…

—„Cum stabilim cine e reflexia cui?”
—„N-avem cum. Oglinda nu există.”
...
Oglinda nu există. Există doar vraja
Doar un ecou care nu știe al cărui ecou este.”

(Fragmente din În fața autoportretului lui Dürer de la Weimar, 1956)

Oglinda modificată și completată cu desene (din ilustrația mea), există - am fotografiat-o la Paris, în cartierul Montmartre. O oglindă spartă are semnificațiile ei, în diverse culturi - dincolo de superstiții poate reprezenta foarte bine fragilitatea vieții de exilat, durerea, „ghinionul” și faptul că, oricât ai încerca să lipești bucăți din tine într-o formă coerentă, tot nu mai poți fi întreg. Citind despre destinul foarte dificil al acestui poet și despre vinovăția și durerea pe care le-a purtat cu el, până când le-a curmat singur, mi-am imaginat că s-a uitat toată viața într-o oglindă spartă și că nu a fost niciodată împăcat cu ceea ce a văzut.

Închei cu poemul care dă titlul volumului:

Text within this block will maintain its original spacing when published

„ Platon a ordonat să fim izgoniți
din Orașul în care domnește Înțelepciunea.
În noul Turn din Oase (umane)
Astrologul chibzuiește astăzi la
conjuncția stelelor cu Marte și cu
Oeconomia sărăciilor și urâciunilor.
Întunericul se lasă și Minerva
își trimite bufnițele la Oracol.
Platon a ordonat să fiu izgonit
în noapte și fără luminarea Filosofilor
Florile respiră fericire,
norul cald miroase a ploaie,
în liniște îmi aud pașii,
merg și nu știu unde.
Platon a fost ordonat să fiu izgonit
din orașul în care domnește Demonul morții”

(Lumen obscurum, Casa de Editură Max Blecher, traducere de Ioana Diaconu-Mureșan, 2025)

Poți găsi volumul acesta la standul editurii, la târgul de carte Gaudeamus. Sau aici.

Subscribe now

Toate notițele poetice sunt publicate în secțiunea cafea și poezie. Dacă nu vrei să le mai primești pe mail, te poți dezabona doar de la această secțiune, află aici cum sau scrie-mi mie direct.

Iar dacă îți place ce ai citit azi, dă mai departe. Mulțumesc!

Share

Am citit încet din mai multe motive. Unul e pentru că am avut mereu alți poeți de studiat, cât am ilustrat antologia despre care am mai scris pe aici, așa că am ciupit atât cât s-a putut. Al doilea e pentru că Federico Garcia Lorca nu e deloc ușor de asimilat. Poezia lui nu se poate da pe gât, așa cum nu poți da pe gât un espresso dublu (sau dacă poți, înseamnă că ești deja profesionist). Am citit, am stat pe pagină și pe net, am încercat să înțeleg, să aduc versurile mai aproape de mine. Am muncit care va să zică, nu sunt genul de poeme pe care să le poți citi în metrou sau pe plajă. Sau nu sunt eu suficient de educată și pregătită pentru limbajul lui suprarealist și încărcat de simboluri.

Nici nu știu ce să aleg, dar iată un foarte scurt fragment care e ușor de decodificat:

„Denunț întreaga lume 
care ignoră jumătatea cealaltă,
jumătatea care nu poate fi iertată
cea care înalță munți de beton
în care bat inimile
tuturor animăluțelor uitate
și unde ne vom prăbuși cu toții
la ultima petrecere a bormașinilor. ”

Fragment din New York. Birou și reclamație, volumul Poetul la New York, Editura Art, 2020.

Și un început dintr-un poem care mi-a trezit interesul în mod special, mai ales pentru că în ultima vreme m-a obsedat o anumită poezie de Walt Whitman. Dar acesta este alt subiect, pentru altădată.

Subscribe now

Toate notițele poetice sunt publicate în secțiunea cafea și poezie. Dacă nu vrei să le mai primești pe mail, te poți dezabona doar de la această secțiune, află aici cum sau scrie-mi mie direct.

Iar dacă îți place ce ai citit azi, dă mai departe. Mulțumesc!

Share

Acum hai să ne întoarcem la poezia săptămânii:

„...
Minunile Iubirii n-au stavile pe lume;
Ca Lazăr la auzul duioaselor porunci,
Oricând și ori de unde mă vei striga pe nume,
      Chiar de-aș zăcea în groapă cu lespedea pe mine,
      Tot m-aș scula din moarte ca să alerg la tine.
”

Fragment din Sonet CLXXXIII, de Vasile Voiculescu, mai multe detalii în revistă și pe site.

Mulțumesc că ești aici, că ai urmărit rubrica aceasta și sper că ai găsit măcar câteva nume pe care vei căuta să le mai citești de acum înainte.

Cafea și poezie continuă, nu se încheie aici.

Subscribe now

Dacă vrei să vezi sau să revezi ilustrațiile din această colecție, le găsești în portofoliu.

Share

„...
şi trebuie să-ţi spun
unii îmi cer bani
pentru a se duce la chiromanţi
şi la baraca de tir
şi eu merg să curăţ fântâni
o dată pe săptămână
dar hai mai bine să ne privim
la umbra acestui necunoscut
cu genunchii zdreliţi
”

Fragment din monografia iubirii, de Dan Emilian Roșca, cu mai multe detalii despre încă un poet foarte interesant, în revistă și pe site.

Dacă mai ai cafea, te mai țin cu un poem scurt, despre poezie:

„ne rămâne fireşte
sentimentul străvezimii
a tot ceea ce este etern
ne rămâne să privim
soarele infantil
desenat cu creta pe asfalt
ne rămâne o viaţă
pentru a da din aripi
o
nu de poezie mi-e teamă
ci de veşnicia ei”

POEMUL, Dan Emilian Roșca, din Arhipelagul pasiunilor (1985)

În același număr din Observator cultural a apărut și un interviu foarte bun cu Radu Vancu, despre care ai mai avut ocazia să citești la cafea și poezie (aici). Până una alta vezi și interviul.

Subscribe now

Dacă vrei să vezi sau să revezi ilustrațiile din această colecție, le găsești în portofoliu.

Share

„! când eram mai tânăr și la trup curat,
într-o noapte floarea mea eu te-am visat.
înfloreai fără păcat într-un pom adevărat,
când eram mai tânăr și la trup curat,
înfloreai fără păcat într-un pom adevărat,
când eram mai tânăr și la trup curat !

! nu știam că ești femeie – eu bărbat,
lângă tine cu sfială m-am culcat,
și dormind eu am visat, tu visând ai lăcrimat,
când eram mai tânăr și la trup curat
și dormind eu am visat, tu visând ai lăcrimat,
când eram mai tânăr și la trup curat !

! e pierdută noaptea-aceea de acum,
carnea noastră doar mai știe-al ei parfum,
poamele ce-n pomi azi stau, gustul cărnii tale-l au
și cad toate (mâine) putrede pe drum,
poamele ce-n pomi azi stau, gustul cărnii tale-l au
și cad toate (mâine) putrede pe drum !

! fă-l să fie, Doamne Sfinte, numai om
pe acel care ne-a ispitit sub pom
și când pomul flori va da, fă să-i cadă carnea grea
cum cădea-va după cântec mâna mea,
și când pomul flori va da, fă să-i cadă carnea grea
cum cădea-va după cântec mâna mea !
”

Jeu d’Amour (Amintirea Paradisului), Cezar Ivănescu, cu detalii despre poet în revistă sau pe site. Și o melodie pe aceste versuri mai jos.

Subscribe now

Abia m-am întors din insulă, așa că azi sunt mai zgârcită cu detaliile. Sper să completez cu alte poeme (și cafele) altădată.

Dar poți și tu, oricând, să adaugi într-un comentariu versuri care îți plac, nu neapărat din același poet, ceva ce ai citit și ți-a plăcut, poate chiar ceva ce ai scris. Ce zici, faci asta pentru mine?

Leave a comment

Dacă vrei să vezi sau să revezi ilustrațiile din această colecție, le găsești în portofoliu.

Aceste notițe poetice sunt gratuite și ajung pe mail la cei care optează pentru această variantă. Dacă te abonezi la Sub Copac nu primești automat și poeziile. Ai detalii și instrucțiuni aici. Toate poeziile sunt publicate în secțiunea cafea și poezie.

Iar dacă îți place ce ai văzut sau citit azi, dă mai departe. Mulțumesc!

Share

„Camera mea fără ferestre
camera mea fără ușă
camera mea fără lampă și fără sobă
camera mea fără masă și fără solniță
camera mea fără pomieră și fără tapete
camera mea fără scrumieră și fără dantele
camera mea fără lavandă și fără mănuși

camera mea fără fântâni subterane

camera mea
fără surâsul tău fără
căldura ta de portocali și de pui de pisică

camera mea invadată de trecut și golită de prezent

...”

Fragment din După plecarea ta, de Petre Stoica. Continuarea și mai multe detalii în revista Observator cultural și pe site, în arhivă.

Subscribe now

Sunt plecată în perioada aceasta așa că azi sunt mai zgârcită cu detaliile. Sper să completez cu alte poeme (și cafele) altădată.

Trebuie totuși să-ți arăt imaginea la care m-am gândit imediat după ce am citit poezia, unul dintre desenele mele preferate de Van Gogh:

Poți și tu, oricând, să adaugi într-un comentariu versuri care îți plac, nu neapărat din același poet, ceva ce ai citit și ți-a plăcut, poate chiar ceva ce ai scris. Ce zici, faci asta pentru mine?

Leave a comment

Dacă vrei să vezi sau să revezi ilustrațiile din această colecție, le găsești în portofoliu.

Aceste notițe poetice sunt gratuite și ajung pe mail la cei care optează pentru această variantă. Dacă te abonezi la Sub Copac nu primești automat și poeziile. Ai detalii și instrucțiuni aici. Toate poeziile sunt publicate în secțiunea cafea și poezie.

Iar dacă îți place ce ai văzut sau citit azi, dă mai departe. Mulțumesc!

Share

„Nu fețele pe cari le-am mângâiat
Nici mâinile nervoase ca vioara
Nici fructele din care am mușcat
Nici dragostea pierdută ieri, nici marea –

Ci numai fața ta. Dar știi tu oare
Că mâna-ntinsă ție e o floare
Smulsă din trup, și știi tu oare
Că sufletul sub pasul tău îmi moare?
...”
”

Fragment din Cântec de dragoste, de Olga Caba, una dintre cele mai mari surprize din această antologie (pentru mine cel puțin). Personalitatea ei m-a fascinat, simt că nu poate fi cuprinsă într-un text scurt, dar Claudiu Komartin reușește un rezumat bun aici. Mai poți citi despre ea și pe Muzeul Istoriei și Culturii Queer.

Am vrut să aflu mai multe despre Olga Caba și mi-am dat seama că există foarte puține informații, acum sau în epoca ei - foarte puțin s-a scris despre ea, spre deloc. Am cumpărat de la anticariat și două romane, acum îl citesc pe primul (TOTALITER ALITER) și descopăr o voce rafinată și foarte interesantă. Revin cu mai multe impresii când îl termin.

Până atunci, aleg din singurul ei volum de poezii un poem care cred, intuiesc mai degrabă, că vorbește mult despre ea.

„Dumnezeu ar fi prea puțin, eu cred în cifra 5.
Patru e ca un scaun întors, un geam
Pătrat deschis spre-o stație de tramvai în ploaie
Patru e numai colțuri, opt exact la număr
Cu coarne ce te-așteaptă la răscruci și te rănesc
Patru e o pedeapsă. Să nu calci pe iarbă
Atâta știe patru și puțină chimie
Și să-ți îmbraci paltonul când e frig.
Dar cinci! Știau arabii ce știau
Când l-au făcut ulcior și pântecos
Încăpător și plin de vinul nebuniei, sinuos cristal
Din cap ieșindu-i fumul scris în urmă
De suprasonice în câmp de-azur.
Tot ce n-a-ncăput în patru e în cinci.
Acolo poți umbla cu capu-n jos de-ți place
Să calci pe nor, și mult preferi oglinda
Din lacul cel ascuns; că nu e sus sau jos
Ci-un arabesc în vânt, o junglă în plutire:
Îngerii trec ca tramvaiele, după un cod
Extrem de complicat, nici Euclid
Nici Gauss nici vreun robot
Nu-l poate calcula în zece mii de ani.
Lumina-i tot pe verde. Da și nu
S-au înecat în fum, de bun și rău
De mult nu mai e urmă, toate sunt
Stufoasă-nvălmășeală voluptoasă
La infinit, dar fără alte adjective.
Acolo încape, nu un Dumnezeu, ci trei.
Și de ce trei? Încap câți vrei.
O turmă-ntreagă, și nu se-ncaieră, plutesc
Și se topesc și se desfac și se încheagă iar
Și câteodată unul este celălalt.
Adulmec pe la porți ca alții. Curcubeul
Nu se lasă momit și prins de coadă
Și ce n-aș da să-l pun în cușca poeziei
Să vi-l arăt cum fierbe și sclipește
Și clipocește, se-ntoarnă în miresme
Se-nvăluie în flăcări reci și mor
De rășină topită cu gust de miere roză
Dar nu-l încap pătratele cuvinte
Și altele nu am. De-aș fi cuminte
V-aș spune tot de table de opreliști și stații de tramvai
Dar nu mai pot căci am primit pecetea
De foc, și cine știe semnul
Citi îmi poate-n frunte cifra 5.”

CINCI, Olga Caba, volumul POEZII, Editura Dacia Cluj, 1918

Cât despre cafeaua care s-ar potrivi cu Olga Caba, eu m-am gândit la un espresso intens cu un strop, doar un strop de coniac în el. Italienii îi spun corretto.

Subscribe now

Dacă vrei să vezi sau să revezi ilustrațiile din această colecție, le găsești în portofoliu.

Aceste notițe poetice sunt gratuite și ajung pe mail la cei care optează pentru această variantă. Dacă te abonezi la Sub Copac nu primești automat și poeziile. Ai detalii și instrucțiuni aici. Toate poeziile sunt publicate în secțiunea cafea și poezie.

Iar dacă îți place ce ai văzut sau citit azi, dă mai departe. Mulțumesc!

Share

Dacă tot am absentat ieri, astăzi atrag atenția asupra a cel puțin două nume importante care lipsesc din festival: Svetlana Cârstean și Péter Demény.

Despre Svetlana Cârstean am scris deja de două ori, în Poezia mersului pe jos și în Poezie de martie, la feminin (6). O poetă minunată, o pierdere mare pentru festival, atât am de spus acum.

Al doilea nume pe care nu l-am regăsit în lista invitaților e Péter Demény - scriitor, poet, traducător, redactor-șef la revista Matca (apropo, tocmai s-a lansat noul număr). Am citit acum ceva timp volumul Scrisoare din savană și l-am redeschis acum …. fix la paginile de mai jos. Ce putea fi mai bine de atât, pe o pagină despre cafea, poezie și copaci?

Mini-festivalul Sub Copac continuă și mâine, sper ca azi să găsesc energie să ies din casă.

Subscribe now

Aceste notițe poetice sunt gratuite și ajung pe mail la cei care optează pentru această variantă. Dacă te abonezi la Sub Copac (cu butonul de mai sus) nu primești automat și poeziile. Ai detalii și instrucțiuni aici. Toate poeziile sunt publicate în secțiunea cafea și poezie.

Iar dacă îți place ce ai citit azi, dă mai departe. Mulțumesc!

Share

Nu știu teorii și definiții, există probabil diferențe între slam poetry, spoken word și mai știu eu ce alte variațiuni, dar știu că atunci când mă duc la un astfel de eveniment primesc mai mult decât poezie. Poate fi muzică, teatru, performance, poate implica sau nu publicul (cu mai mult sau mai puțin succes, să nu uităm ce fel de audiență suntem noi, românii), poate fi interesant, răvășitor sau enervant. Da, recunosc, nu toate interpretările mă încântă, deci mă pot aștepta și la asta. Sunt versuri care au nevoie doar de o citire bună și mă bucur că aseară am avut parte și de lecturi frumoase, pe lângă show. Una peste alta, dacă nu ești prieten cu poezia, dar ți-ai dori, îți recomand să încerci măcar o dată. S-ar putea să pleci de acolo vrăjit. Sau s-ar putea să rămâi cu concluzia că poeții sunt o gașcă de copii care refuză să se maturizeze. Nu văd ce ar fi rău, în niciuna dintre variante.

Las mai jos o poezie pe care am furat-o de la Claudiu Komartin de pe facebook, apoi un video scurt și câteva fotografii de aseară. L-am ales pe Claudiu pentru că lucrăm împreună de mai bine de un an, la antologia poeziei de dragoste românești din Observator cultural. Dar mai ales pentru că e un poet foarte bun (despre care n-am scris până acum, vai!), dar și un editor minunat, de care e nevoie pe piața amărâtă a poeziei românești. Și pentru că e un om care trăiește, respiră și expiră poezie. În plus, de duminică reîncep evenimentele organizate de el la Institutul Blecher. Încă un mod de a te apropia de poezia nouă, într-o atmosferă foarte plăcută, de fiecare dată.

„Dar există și poezie
pe care o citești fiindcă e despre un om
ce se simte mai mizerabil ca tine
poate îl și cunoști
poate n-ai bănuit că e așa de nasol
poate nici nu e de fapt se preface
exagerează
s-a lăsat iar de pastile
de iarbă sau colțunași
ți-e milă de el
sau de ea nici nu mai știi
poate că-ntre timp și-a început tranziția
și ție nu ți-a zis nimeni
și nu te prinzi nici din carte
fiindcă tu cauți să citești printre rânduri
să iasă de acolo suferința ca untdelemnul
așa ești tu autosuficient și transfob
doar ți s-a zis
+ trecut de 40 deci de-a dreptul libidinos
și brusc ți se face milă de tine
Dar există și altfel de poezie?
normal hai să-ți zic
e despre unii care lucrează la ceva epocal
un nekrovehicul propulsat de melancolie
iar pentru asta nu au
la îndemână decât oasele
celor mai adorabile animăluțe din crângul ăla
după ce sfâșie pielea
carnea și zgârciurile
trebuie să lustruiască oscioarele zile în șir
apoi le asamblează cu grijă vor
să ajungă cu utilajul ăsta la Lună
în centrul Pământului sau
al unui furnicar de siliciu
conectat la hipofiza ta
sunt întreprinzători lipsiți de compasiune
și nu se tem de nimic
nu îi știi
nu te știu
ai grijă ca lucrurile să rămână așa”

Claudiu Komartin

Îi mulțumesc din nou, pentru atenția distributivă pe care o are (și un telefon mai șmecher). Lumină în sală a fost sau n-a fost, în funcție de preferințele fiecărui poet, așa că m-am lăsat purtată de atmosferă și n-am scris nimic în carnețelul meu, singurul fel în care reușesc uneori să păstrez ceva în memoria care se dovedește a fi din ce în ce mai volatilă.

Închei cu o recomandare specială și subiectivă: dacă ai vreodată ocazia să-i auzi citind / performând pe Sorin Despot, Ligia Keșișian (ca poetă sau DJ), Claudiu Komartin, Răzvan Omotă sau Florentin Popa, nu ezita!

Mini-festivalul Sub Copac continuă și mâine.

Subscribe now

Aceste notițe poetice sunt gratuite și ajung pe mail la cei care optează pentru această variantă. Dacă te abonezi la Sub Copac (cu butonul de mai sus) nu primești automat și poeziile. Ai detalii și instrucțiuni aici. Toate poeziile sunt publicate în secțiunea cafea și poezie.

Iar dacă îți place ce ai citit azi, dă mai departe. Mulțumesc!

Share

Denver Buston (USA)

Nichita Danilov (Moldova) - îmi place foarte mult și-l mai găsești Sob Copac, aici. A citit „Alt secol”, „Secolul XX” și „Suflete la Second-Hand”

Alt secol

îngerul meu tămăduitor
n-are aură, nici aripi.
îmi pune degetul pe rană și-mi spune :
"Exiști,
Danilov, exiști ?"

"Exist, exist, îi răspund.
De mai bine de un sfert de secol

nu fac decât sa exist." "Atunci fii mai sigur de tine și exista cu adevărat !"
"Exist, exist, îi răspund."
"La vârsta ta, eu eram altfel, îmi spune.
Tu parca n-ai sânge în vene,
n-ai viața, n-ai demon."
"Exist, exist, îi răspund.
De mai bine de un sfert de secol
ma străduiesc să exist."
"Atunci caută-ți cealaltă jumătate a ta
și există cu adevărat !"
"Cealaltă jumătate a mea
a rămas dincolo.
Dincolo, îi răspund.
Du-ma în alt timp, în alt secol"

Adaug și începutul de la „Secolul XX”:

„Am murit când
Dumnezeu nu se născuse încă și m-am născut când
Dumnezeu era deja mort!
Secolul
XX era pe sfârșite.”

Isabel Cristina Pires (Portugalia) cu „Speranța”, un poem pe care l-a scris pentru nepoata ei, într-un moment greu pentru familie

Lamis Saidi, o poetă din Algeria care m-a impresionat prin forța versurilor ei. Aleg poemul dedicat copiilor din Palestina.

Și încă unul, tot de Lamis Saidi:

Atât s-a putut și astăzi, mai e și mâine o zi pentru poezie.

Subscribe now

Aceste notițe poetice sunt gratuite și ajung pe mail la cei care optează pentru această variantă. Dacă te abonezi la Sub Copac (cu butonul de mai sus) nu primești automat și poeziile. Ai detalii și instrucțiuni aici. Toate poeziile sunt publicate în secțiunea cafea și poezie.

Iar dacă îți place ce ai citit azi, dă mai departe. Mulțumesc!

Share

Mi-au rămas la suflet poezii de Ștefan Mitroi, Ion Mureșan, Ion Pop, Florina Zaharia, Hussein Habasch (Kurdistan/Germania), Szöllősi Mátyás (Ungaria), Alexandra Nicod (Elveția/Spania), Laus Strandby Nielsen (Danemarca), Moni Stănilă (Republica Moldova), Serghei Timofeev (Letonia), dar și altele1.

Un poem citit de Abel Murcia Soriano, directorul institutului Cervantes.

Alexandra Nicod (Elveția/Spania), în traducere:

Și închei, mai mult decât potrivit, cu un poem de Laus Strandby Nielsen (Danemarca):

„Este limpede
gri
că norii sunt precum poeziile

nu ascund altceva 
decât lumină,

și este la fel de evident
și de bine

Că poeziile sunt un fel de nori. Aici
acum, așa cred
când ies afară cu fruntea în sus

spunând: există cel puțin
tot atâtea feluri de nori
câte feluri de oameni în lume.”

Atât s-a putut deocamdată, o continuare mâine.

Subscribe now

Aceste notițe poetice sunt gratuite și ajung pe mail la cei care optează pentru această variantă. Dacă te abonezi la Sub Copac (cu butonul de mai sus) nu primești automat și poeziile. Ai detalii și instrucțiuni aici. Toate poeziile sunt publicate în secțiunea cafea și poezie.

Iar dacă îți place ce ai citit azi, dă mai departe. Mulțumesc!

Share

Până ajung eu la festival, astăzi am un sărbătorit: Florin Dumitrescu. Florin mi-a fost coleg la un moment dat, în preistoria carierei mele în publicitate, pe vremea când scria texte pentru Timpuri Noi și Sarmalele reci (mai ții mine „țara te vrea prost”?) și eu mă uitam la el ca la un guru, fiind o biată asistentă care visa ca într-o zi să scrie și să deseneze. Am ajuns și la asta, după un lung ocol. În fine, hai să revenim la Florin.

Preiau din arhivă fotografiile și ceea ce scriam pe altă platformă atunci când i-am citit cartea:

Savurez volumul lui Florin, Sentimentul naturii. Dincolo de rimele jucăușe și umorul pe care îl are întotdeauna, găsesc teme profunde, actuale, versuri cu rost și o plăcere a mânuirii cuvintelor care mă trimite la dicționar, ceea ce e de bine. Nu e niciodată prea târziu să recunoști că mai ai de învățat.

"Îți place acest peisaj montan
Acoperă-l cu celofan
Admiri acest plaur în derivă
Pune-l sub folie protectivă
Marea cu ondularea ei multiplă
Trage-o în țiplă
Deșertul cu dunele
În plastic pune-le
....."

Fragment din Celofan, volumul Sentimentul naturii, apărut la Casa de Editură Max Blecher

sau

#cafeasipoezie și copaci cu Florin Dumitrescu astăzi, o poezie foarte aproape de sufletul meu vegetal.

"Privește pădurea de blocuri și-ai să simți
sfâșietura miilor de zimți
care-au răpus cetatea de copaci
Geamătul lor în trunchi înduri și taci"

Fragment din Crezul, volumul Sentimentul naturii, apărut la Casa de Editură Max Blecher

La final fur o fotografie făcută de Alex la SWORDS (Florin face și performance din poezia lui) și îi urez poetului de astăzi La mulți ani! și multă inspirație. Ca să parafrazez o cunoscută formație (nu de la noi, mult mai spre nord), mulțumim pentru versuri, Florin!

Subscribe now

Aceste notițe poetice sunt gratuite și ajung pe mail la cei care optează pentru această variantă. Dacă te abonezi la Sub Copac (cu butonul de mai sus) nu primești automat și poeziile. Ai detalii și instrucțiuni aici. Toate poeziile sunt publicate în secțiunea cafea și poezie.

Iar dacă îți place ce ai citit azi, dă mai departe. Mulțumesc!

Share

„...
bucata ta de banchiză s-a desprins încet de cristalul portocaliu, a lăsat
vederii paralizate o muchie de sticlă, și straturi de fosile ciudate
fără vârstă, fără nume; noi stăteam față-n față, privind cum întâi
prin canalul îngust trece un pește-torpilă și apoi se strecoară o focă
și în curând între noi navigau remorchere și traulere
și tu pe aisbergul tău permiteai părului tău să fluture, unghiilor tale să se cojească
pântecului tău să se umple cu un copil ghemuit, de ceață și vid.”

Fragment din SONET, de Mircea Cărtărescu. Găsești poemul întreg pe site, împreună cu un comentariu foarte bun despre poet, scris de Claudiu Komartin.

M-am bucurat foarte mult atunci când am auzit că am de ilustrat o poezie de Cărtărescu. Știi deja că îmi place, de aici. M-am bucurat că voi avea ocazia să citesc mai multe poezii, așa cum fac de fiecare dată când am o temă dintr-un anumit autor. Dar m-am și stresat îngrozitor, motivele cred că nu trebuie explicate. Mircea Cărtărescu are multe poezii de dragoste foarte bune, știu că și lui Claudiu i-a fost greu să aleagă, mai ales pentru că multe dintre ele se desfășoară pe pagini întregi și n-ar fi putut intra într-o singură pagină de revistă.

Și mie îmi e greu să aleg câteva versuri din ce-am mai citit, așa că iată un scurt fragment dintr-un alt poem foarte lung (se întinde pe 5 pagini) care e aici pentru că locuiesc pe lângă Bucur Obor:

„Zepeline lungi planau peste piața Bucur-Obor
erau ochii tăi lungi, văzuți prin retrovizor.
Cine mai văzuse glisând uriașe, atâta de-aproape
zepeline cu gene, cu cearcăne, cu fard albăstrui peste pleoape?
Cetățenii priveau prin ferestrele farmaciei, patiseriei, C.E.C-ului,
                                magazinului de confecții pentru bărbați, femei & copii
indicatoarele de circulație se muiaseră de plăcere
țigăncile cu gume de mestecat cu poze de Alfa-Romeo
își suciseră vertebrele cervicale în sus
iar ochii tăi intrau în nori, sclipeau în soare, îndreptându-se mereu spre apus
...”

Fragment din ZEPELINE PESTE PIAȚA BUCUR-OBOR, de Mircea Cărtărescu, volumul „dublu CD” - Humanitas 1998

Nu uita și de provocarea pe care am lăsat-o, Sub Copac, aici. O frunză și o poezie pot să meargă perfect împreună. Și o cafea cu gheață și puțină lămâie, așa cum povestesc cei de la , află aici mai multe.

Știi și poți să desenezi

”în toamna asta copacii purtaseră frunze de aur
care cădeau cronțănind pe macadamul curbat
în toamna asta femeile purtaseră pekinezi mici de aur
acționați de un mecanism complicat”

Fragment din JUCĂRIE MECANICĂ, același volum ca mai sus

Dacă vrei să vezi sau să revezi ilustrațiile din această colecție, sunt toate de până acum afișate în portofoliu.

Aceste notițe poetice sunt gratuite și ajung pe mail la cei care optează pentru această variantă. Dacă te abonezi la Sub Copac nu primești automat și poeziile. Ai detalii și instrucțiuni aici. Toate poeziile sunt publicate în secțiunea cafea și poezie.

Iar dacă îți place ce ai văzut sau citit azi, dă mai departe. Mulțumesc!

Share